Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) continuă să își demonstreze eficiența în România, la doi ani de la lansare fiind colectate aproximativ 7,9 miliarde de ambalaje. Potrivit datelor transmise de administratorul sistemului, RetuRO, către reciclatori au ajuns peste 550.000 de tone de PET, aluminiu și sticlă.
Doar în primele zece luni ale acestui an, consumatorii au returnat circa 4,5 miliarde de ambalaje, iar RetuRO a predat spre reciclare peste 320.000 de tone de materiale. Luna octombrie a marcat un moment important: au fost returnate peste 403 milioane de ambalaje, mai mult decât cele 388 de milioane puse pe piață în aceeași perioadă, ceea ce a dus la o rată de returnare de aproximativ 104%. Acest fapt arată că românii returnează și ambalaje cumpărate în lunile anterioare.
Rata de colectare a atins 84% în primele zece luni ale anului, confirmând rolul esențial al SGR în tranziția României către o economie circulară. Milioane de consumatori sunt mobilizați astfel să adopte un comportament responsabil față de mediu.
RetuRO Sistem Garanție-Returnare SA funcționează pe principii „not for profit”, eventualele profituri fiind reinvestite exclusiv în dezvoltarea sistemului. Compania este deținută de un consorțiu format din asociații ale producătorilor și retailerilor, alături de statul român, și are rolul de a asigura transparența și atingerea țintelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană.
Sursa: Realitatea Financiara




















