Pensionarii care continuă să lucreze și contribuie la asigurările sociale pot cere recalcularea pensiei, pentru ca stagiul de cotizare să fie adăugat la suma actuală pe care o primesc. Totuși, există o limitare privind această operațiune, potrivit explicațiilor oferite de șefa unei case de pensii.

O noutate adusă de legea nr. 360/2023 se referă la faptul că recalcularea pensiei la cerere se poate face doar o dată într-un an calendaristic.

„Dacă până la 31 aug 2024 recalcularea se făcea și de cinci ori pe an, acum se face doar o singură dată”, a precizat Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași, potrivit ZdI.

Conform CNPP, pensionarii sistemului public de pensii au posibilitatea de a cumula pensia cu alte venituri în anumite situații. Pensionarii pot realiza venituri din activități pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. De asemenea, pensionarii care activează ca prestatori casnici pot beneficia de acest cumul, indiferent de nivelul veniturilor obținute.

Pe de altă parte, există și categorii de pensionari care nu pot cumula pensia cu alte venituri. De exemplu, soțul supraviețuitor care primește o pensie de urmaș nu o poate cumula cu alte venituri lunare care depășesc salariul minim brut pe țară garantat în plată (3.700 lei începând cu 1 iulie 2024). De asemenea, pensionarii care beneficiază de pensie anticipată și realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în funcții elective nu au această posibilitate pe durata mandatului. Această restricție se aplică și membrilor cooperației meșteșugărești, a căror situație este asimilată celor menționate anterior.

Șoc

Articolul precedentRomânia este codașa Uniunii Europene la interacţiunea online dintre cetăţeni şi autorităţi
Articolul următorTU DECIZI! CRISTIAN TERHEȘ, DEZVĂLUIRI INCREDIBILE LA REALITATEA PLUS: ”RENUNȚ LA CETĂȚENIA AMERICANĂ DACĂ DEVIN PREȘEDINTE” – VIDEO