Senatorii au adoptat propunerea legislativă prin care contribuabilii care își plătesc taxele și impozitele la timp vor avea parte de o creștere a bonificației de la 3% la 5%.

Astăzi, comisia de buget a Senatului a dat un vot favorabil pentru un amendament pe care l-am depus ca deputat liberal, prin care creștem bonificația pentru buni platnici, și aici vorbim de 560.000 de firme, de la 3% la 5%”, a anunțat luni Florin Roman.

Acesta a precizat că amendamentul a fost susținut și de ministrul de Finanțe, Marcel Bolos.

„Am cerut ministrului liberal de Finanțe, Marcel Bolos, includerea componentei liberale, cu bonificații pentru buni platnici, ca răspuns la austeritatea propusă de guvernul Ciolacu. De această facilitate liberală vor beneficia 560.000 de agenți economici corecți, cu birurile plătite la zi. Totodată îmbunătățim colectarea voluntară și predictibilă a veniturilor la bugetul de stat”, a explicat liberalul.

„Bonificația de 5% este o măsură de dreapta, dar și dreaptă. Nu poți să faci o amnistie pentru cei aflați în dificultate, fără să acorzi respect și celor fără datorii”, susține deputatul. 

Roman subliniază, de asemenea, că PNL se angajează să fie gardianul pilonului 2 de pensii private, pe care PSD dorește să îl naționalizeze, dar și să elimine dubla impozitare. 

„În plan fiscal o prioritate rămâne să nu creștem taxele și impozitele în 2025, să nu modificăm plafoanele la microîntreprinderi, așa cum își dorește PSD. Totodată, ne vom asigura ca nimeni nu umblă la cota unică, cel puțin în următorii 10 ani, dar și că banii vor merge în investiții, nu în ajutoare sociale”, a transmis acesta.

Articolul precedentTU DECIZI! CRISTIAN TERHEȘ, DEZVĂLUIRI BOMBĂ DESPRE RUPEREA DE GEORGE SIMION. DE CE A RENUNȚAT LA PREOȚIE PENTRU POLITICĂ?
Articolul următorAmnistia Fiscală. Cine va bate la ușile contribuabilului pentru a colecta datoriile la ANAF