Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele trei luni ale acestui an, față de perioada similară din 2017, atât ca serie brută cu 6,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,6%.
Tot in primul trimestru cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut atât ca serie brută cu 6,6%, cât şi ca serie ajustată cu 6,2%, informează un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Datele INS vin să confirme rapoartele Asociației Producătorilor și Imporatorilor de Autoturisme (APIA) care au calculat pentru în primul trimestru din 2018 cel mai mare volum de vânzări din același interval din ultimii 10 ani. Această creștere consemnată de APIA este de 20,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Interesant este că tendința pe piețele dezvoltate europene este de staganare a vânzărilor.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 0,9% cât şi ca serie ajustată cu 3,5%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent a crescut atât ca serie brută cu 3,5% cât şi ca serie ajustată cu 3,8%.
În luna martie 2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete faţă de luna precedentă a crescut ca serie brută cu 18,9%, iar ca serie ajustatăa scăzut cu 0,5%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei faţă de luna precedentă a crescut ca serie brută cu 9,2%, iar ca serie ajustată a rămas la acelasi nivel.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna martie 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 3,5% mai mare comparativ cu luna martie 2017, provenită de la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+11,1%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+5,4%) şi la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+3,5%). Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,9%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-0,7%).
Martie 2018 comparativ cu februarie 2018
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna martie 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 18,9% datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+20,2%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+20,0%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+15,6%) şi la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+11,4%).
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna martie 2018, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 9,2% datorată creşterilor înregistrate la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+11,9%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+10,8%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,5%), activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+9,3%) şi la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+2,5%).
Îmbucurătoare pentru întreaga piață este cifra oferită de APIA referitoare la inmatriculările de mașini second hand. Acestea au scăzut cu în luna martie 2018 și au fost chiar cu aproximativ 20% mai mici decât în luna similară a anului trecut, conforma statisticilor APIA. Cu toate acestea numărul mașinilor de ocazie previzionat a fi importate, se ridica tot la 500.000 bucăți, aproximativ de cinci ori mai multe decat cele noi.
Comments are closed.