Se repetă scenariul crizei? Importurile au crescut mult peste exporturi, semn al unei economii supraîncălzite

Deficitul de contul curent al balanței de plăți (care exprimă cu cât este mai mare valoarea bunurilor și serviciilor importate decât valoarea bunurilor și serviciilor exportate) a crescut în perioada ianuarie – martie, ajungand la 976 milioane euro, comparativ cu 770 milioane euro în perioada similară din 2017.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor au însumat 1,378 miliarde euro, comparativ cu 1,137 miliarde euro în perioada ianuarie – martie 2017.

Datoria externă pe termen lung a însumat 69,598 miliarde euro, iar cea pe termen scurt 25,929 miliarde euro.

Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1,606 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare netă negativă de 228 milioane euro.

În perioada ianuarie – martie 2018, datoria externă totală a crescut cu 2,050 miliarde euro.

Analiștii considera ca excesul de cerere, creșterea consumului intern sunt principalele cauze ale menținerii unei balanțe de cont curent dezechilibrate, la care se adaugă și lipsa unui volum adecvat al investițiilor străine directe, a declarat pentru Realitateafinanciară.net, analistul economic Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.

”Avem toate semnele de economie supraîncălzită. Importuri mai mari și inflație în creștere. Creșterea investițiilor străine directe și o absorbție mai mare a fondurilor europene ar putea duce la o reducere a deficitului de cont curent extern, care s-a adâncit cu 25 la sută”, în primele trei luni din 2018, calculat an-la-an, a explicat Ionuț Dumitru.

O măsură de prevenire a creșterii datoriei externe, care depășește în prezent 65 de miliarde dolari, ar putea fi în principal ”îmbunătățirea atragerii de fonduri europene”.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,2 la sută în perioada ianuarie – martie 2018, comparativ cu 23,9 la sută în anul 2017.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2018 a fost de 5,4 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2018 a fost de 84,8 la sută, comparativ cu 87,2 la sută la 31 decembrie 2017.

Banca Națională luptă în paralel cu inflația. Moneda națională continuă să se întărească, semn că lupta BNR de calmare a inflației se duce în primul rând prin cursul de schimb.

În ultimele 9 zile bancare (12 zile calendaristice), cursul de schimb a coborât de la 4,6630 la 4,6289 lei pentru un euro, ceea ce reprezintă o întărire a leului cu 0,75%.

Leul a crescut luni, la Banca Națională a României (BNR) față de valutele principale.

Euro a scăzut cu 0,59 bani, până la 4,6289 lei, iar dolarul cu 2,03 bani, la 3,8640 lei.

 

Articolul precedentMark Mobius, suprinde prin interesul său pentru peninsula coreeană
Articolul următorVanzările auto noi au furat startul în 2018, dar depășirea mașinilor second hand de import râmăne un vis

Comments are closed.