Un raport al Băncii Mondiale relevă că o șansă pentru țările din Europa și Asia Centrală de revigorare și creștere a calității serviciilor ar fi utilizarea noilor tehnologii digitale, inclusiv monedele virtuale și tehnologiile din spatele acestora. România este încă în perioada copilărilei, iar discuțiile despre Blockchain și bani virtuali sunt privite cu suspiciune.
Potrivit raportului Cryptocurrencies and Blockchain: Europe and Central Asia Economic Update (Criptomonede și Blockchain: Raport Regional al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală), creşterea economică înaltă înregistrată în Europa și Asia Centrală, ce a atins 2,7% în 2017 și urmează să înregistreze 2,3% în 2018, țările din regiune ar trebui să profite de noile tehnologii digitale pentru a-și inova și îmbunătăți serviciile.
Va fi necesar ca decidenţii politici din regiune să identifice un echilibru între valorificarea întregului potențial și moderarea entuziasmului aferent noilor tehnologii. Totodată, politicile instituite trebuie să sprijine cetățenii în procesul de ajustare la nivelul sporit de flexibilitate care caracterizează piața muncii și a produselor.
Noul val tehnologic emergent cuprinde și blockchain-urile, respectiv tehnologiile digitale care permit realizarea de tranzacții și de fluxuri informaționale directe, fără a fi necesar un intermediar de încredere.
Primele aplicații ale tehnologiei blockchain s-au materializat sub forma criptomonedelor, prin care sunt creați bani digitali fără participarea băncilor centrale și se facilitează efectuarea de plăți fără o intermediere a instituțiilor financiare.
”Multe dintre țările din Europa și Asia Centrală s-au dovedit a reprezenta un teren propice pentru dezvoltarea criptomonedelor și a tehnologiilor de tip blockchain. În Georgia, de exemplu, minarea criptomonedelor reprezintă o operațiune surprinzător de larg răspândită, situație determinată preponderent de scutirile de impozite și de prețul scăzut al energiei electrice. În perspectivă, va fi important ca guvernul să asigure supravegherea financiară și protecția consumatorilor”, a declarat Hans Timmer, Economist Șef al Băncii Mondiale pentru Regiunea Europa și Asia Centrală, cu ocazia lansării raportului în Tbilisi.
O industrie de multe miliarde de dolari în prezent, industria criptomonedelor continuă să genereze opinii extrem de divergente, se mai spune în raport. Pe de o parte, volatilitatea extremă a valorii criptomonedelor dă naștere la îndoieli cu privire la caracterul viabil al acestora ca alternativă la mijloacele legale de plată, iar, pe de altă parte, costurile din ce în ce mai mari pentru electricitate, asociate operațiunii de minare a criptomonedelor, reprezintă un motiv de îngrijorare.
Cu toate acestea, tehnologia blockchain este adoptată din ce în ce mai intens, o serie de guverne din regiune realizând deja experimente privind utilizarea blockchain-urilor pentru digitalizarea și optimizarea serviciilor publice, cu scopul de a le face mai sigure, mai transparente și mai eficiente.
În Ucraina, Estonia și Georgia, de exemplu, guvernele intenționează să înființeze registre funciare şi imobiliare pe baza tehnologiei blockchain. Azerbaijan experimentează utilizarea de ID-uri digitale pentru operațiuni bancare, iar Lituania a deschis un centru blockchain care să acționeze ca incubator pentru înființarea de noi afaceri. Elveția își propune să devină un hub de blockchain și este lider în adaptarea reglementărilor la aceste tehnologii.
“Tehnologiile de tip blockchain exercită presiune concurențială asupra sectorului financiar privat, generând în paralel idei și abordări creative în cadrul guvernelor. Totodată, aceste tehnologii dau naștere unui întreg set de provocări pentru aceste țări, din perspectiva politicilor”, a adaugat Timmer.
Între principalele provocări se numără asigurarea supravegherii financiare și combaterea spălării banilor, a evaziunii fiscale și a tranzacțiilor ilicite. În același timp, guvernele trebuie să abordeze și problema legată de consumul masiv de electricitate pe care îl presupune minarea criptomonedelor, și, în paralel, să stabilească cât de intens ar trebui să fie sprijinul acordat pentru înființarea de noi societăți specializate în tehnologii de tip blockchain.
Raportul constată ritmul intens al creșterii economice în Europa și Asia Centrală, reprezentând cea mai rapidă creștere pe parcursul unui deceniu, în mod specific în Europa Centrală și Turcia. Cu toate acestea, scăderea șomajului și creșterea inflației reprezintă indicatori ce prezic o încetinire a ritmului de creștere în viitor.
În perioada de accelerare economică, multe dintre țările din regiune au înregistrat un volum sporit al exporturilor și și-au redus deficitul fiscal, asigurându-și astfel un ‘tampon de amortizare’ pentru situația în care se vor manifesta turbulențe ciclice. Cu toate acestea, în perspectivă, regiunea se va confrunta cu provocări suplimentare generate de înăsprirea condițiilor financiare la nivel mondial și de accentuarea tendințelor protecționiste.
Comments are closed.