După Google și Apple, Uniunea Europeană ia în vizor și Amazon

Autoritățile de reglementare din Uniunea Europeană, după ce a amendat Google cu 5 miliarde de dolari, își îndreaptă acum atenția și către Amazon.

Comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, declarat, miercuri, că a început să pună sub semnul întrebării felul cum utilizează Amazon datele comercianților, conform CNBC. Problema, a spus ea, este dacă Amazon folosește date de la comercianții pe care îi găzduiește pe site-ul său pentru a obține un avantaj în vânzarea de produse împotriva acelorași vendori.

„Suntem la începutul investigației și nu am deschis o anchetă formală. Încercăm să ne asigurăm că vom obține o imagine completă”, a declarat Vestager în cadrul unei conferințe de presă.

Demersul în contextul în care cel mai mare comerciant online din lume se confruntă cu o serie de acuze în ceea ce privește reglementarea. Investitorii și insiderii au acuzat de mult timp dimensiunea enormă a companiei Amazon și au argumentat astfel ideea de a diviza compania în mai multe entități. Chiar președintele Donald Trump a făcut referire la o inițiativă antitrust împotriva Amazon ca parte a atacurilor continue împotriva CEO-ului Jeff Bezos, care deține și The Washington Post.

Procurorul General al SUA, Jeff Sessions, a fost pregătit să se întâlnească în această lună cu oficialii de stat pentru a discuta preocupările antitrust din Silicon Valley, deși o mare parte din regulamentul privind Big Tech a ieșit până acum din Bruxelles.

Vestager are puterea de a amenda companiile cu până la 10% din cifra lor globală de afaceri pentru încălcarea normelor antitrust ale Uniunii Europene. La începutul acestui an, a perceput o amendă în valoare de 5 miliarde de dolari împotriva Google în legătură cu afacerea Android. Ea a lansat, de asemenea, o „investigație aprofundată” în direcția Apple și achiziționarea acesteia a aplicației de recunoaștere a muzicii Shazam.

Amazon permite terților să vândă bunuri pe site-ul Amazon prin programul său de vânzări. Investigația inițiată de Vestager pare să fie concepută astfel încât să poată determina dacă Amazon îi pune sau nu pe acești vânzători terțe părți în dezavantaj, utilizând datele lor de vânzări pentru a stimula vânzările proprii ale Amazon.

Amazon a refuzat să comenteze.

Cotația Amazon scădea, pe Wall-Street, cu peste 1,3% la 1.915 dolari pe acțiune. Nu cu mult timp în urmă, capitalizarea bursieră a Amazon a trecut, în premieră, de pragul de 1.000 de miliarde de dolari.

Articolul precedentDemisie de onoare a CEO-ului Danske Bank în urma scandalului de spălare de bani
Articolul următorREVISTA PRESEI – Prețul energiei pe piața spot a atins un nou record

Comments are closed.