Plafoanele pentru acordarea ajutoarelor sociale pensionarilor cu venituri mici ale căror pensii au crescut în urma recalculării vor fi majorate, a anunțat premierul Marcel Ciolacu luni, înainte de ședința de Guvern.

”Adoptăm azi o măsură complementară recalculării pensiilor, ce asigură echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate și ajutoare pentru încălzire. Astfel, majorăm pragurile veniturilor obținute de aceștia pentru ca, și după recalculare, cei cu venituri reduse să primească în continuare ajutorul necesar”, a spus premierul.

De asemenea, va fi majorată limita pentru tichetele sociale pentru alimente.

 
 

”În cazul tichetelor sociale pentru alimente, creștem limita de venituri de la 2.000 la 2.210 lei. Și pentru pensionarii care beneficiază de compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor majorăm plafonul de venit de la 1.830 lei la 2020 lei pe lună. Astfel, susținem cu fiecare dintre aceste forme de sprijin peste 2 milioane de oameni, pensionari, persoane cu dizabilități și familii cu un singur părinte”, a mai spus Ciolacu. 

De asemenea, sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu vor fi luate în calcul la stabilirea drepturilor pentru ajutorul de încălzire.

 
 

”Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în perioada 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025”, a declarat Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSăptămâna de foc pentru noile măsuri fiscale. Ce se întâmplă cu moțiunea care-i vizează pe EVAZIONIȘTI?
Articolul următorZi decisivă pentru sute de mii de pensionari. Deputații dau votul final pentru legea majorării pragului de impozitare a pensiilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau