Criticată deseori că nu a instituit un mecanism comunitar de susținere a economiilor statelor membre, puternic lovite de impactul închiderii cauzate de coronavirus, Uniunea Europeană încearcă să găsească o modalitate de a demonstra că poate concepe și instrumentaliza un instrument puternic, care să genereze susținerea economiei pieței comune.
Analiștii cred că această criză a indus un estimat cost fiscal al pandemiei, pe care BCE îl anunță a fi cuprins între 1.000 şi 1.500 miliarde de euro, şi despre care alte instituții din piață susţin că ar putea ajunge la 2.500 mld. de euro, în cel mai rău caz. Faptul că primele două economii ale UE, Germania și Franța s-au pus de acord pentru un plan de 500 de miliarde de Euro este un semn bun. Planul franco-german trebuie susţinut de toate cele 27 de state membre ale UE, iar disputele privitoare la cum ar trebui să vină ajutorul sunt deja evidente (vezi cazul Austriei). Și chiar dacă planul va fi aprobat, banii nu vor veni mai devreme de anul viitor.
Mecanimsul pentru finanţarea fondului ar fi obligaţiuni emise de Comisia Europeană, iar chiar dacă liderii din Germania şi Olanda ar putea argumenta că aceasta nu echivalează cu datorii comune, mecanismul propus nu este departe de a genera datorii solidare. Fondul UE ar urma să fie susţinut de ţări pe baza mărimii economiei, iar susţinerea ar fi acordată după nevoi.
Pe termen mai lung, fondul de redresare ar trebui să furnizeze „putere de cheltuire”, putere pe care BCE îi îndeamnă de mult pe politicieni s-o folosească pentru a revitaliza economia zonei euro.
Prea târziu? Prea puțin?
