UDMR cere amânarea intrării în vigoare până în anul 2020 a OUG 114, așa-numita „Ordonanță a lăcomiei” și inițierea unei dezbateri publice.
UDMR vrea să modifice în mai mult de 40 de puncte celebra Ordonanță 114/2018 care prevede schimbări fundamentale în sistemul fiscal și economic și reamintește Guvernului „că nu poate fi de acord cu OUG adoptată în grabă de ministerul de resort”.
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, a subliniat faptul că, și în cadrul dezbaterii parlamentare privind moțiunea simplă împotriva ministrului de Finanțe, UDMR a declarat că va cere amânarea intrării în vigoare a OUG și inițierea unei dezbateri parlamentare și profesionale ample privind acest subiect.
Korodi Attila a precizat că OUG nr. 114 ar modifica peste 50 de legi cu efect imediat, fără studii prealabile, prin urmare, după o analiză aprofundată, experții Uniunii au elaborat o serie de amendamente la actul normativ.
Acestea au fost formulate de deputații Benedek Zakariás și Bende Sándor, împreună cu senatorii Tánczos Barna, Antal Lóránd și László Attila.
Ce susține UDMR:
Grupul parlamentar al UDMR consideră că OUG are și aspecte pozitive, dar include și măsuri care nu servesc la dezvoltarea sferei economice și a administrațiilor locale.
Prin urmare, pentru ca toți factorii economici vizați să beneficieze de timp suficient pentru a se pregăti în ceea ce privește aplicarea prevederilor OUG, UDMR cere amânarea intrării în vigoare a noului act normativ până în anul 2020.
UDMR propune modificări și în vederea eliminării ”taxei pe lăcomie”, legiuitorii considerând că introducerea unei astfel de măsuri, fără realizarea unui studiu de impact, dezavantajează semnificativ persoanele fizice și companiile.
Deputatul Benedek Zakariás a adăugat că dacă statul impune taxe suplimentare asupra activelor financiare ale băncilor, acestea, de regulă, sunt imputate solicitanților de credite – persoane fizice sau juridice –, iar, astfel, amendamentul Guvernului nu își va atinge scopul inițial.
UDMR cere un „sistem solid de pensii private”
În cadrul dezbaterii parlamentare privind OUG nr. 114, UDMR solicită ca fondurile de pensii private să își investească fondurile în proiecte strategice, iar capitalul social să fie direct proporțional cu sumele pe care le administrează.
Având în vedere faptul că fondurile de pensii private nu gestionează profitabil contribuțiile cetățenilor la pensiile private obligatorii, este necesar să se acorde acestor fonduri de pensii private posibilitatea de a investi în proiecte strategice, valorificând, astfel, banii contribuabililor. Totodată, fondurile de pensii private ar trebuie obligate să aibă capitalul social proporțional cu sumele pe care le administrează.
Deputatul Benedek Zakarias a menționat, ca exemplu, faptul că fondurile de pensii private care gestionează sume de 3,6 miliarde de euro, dar capitalul lor social este de 15,96 milioane de euro, nu reprezintă o garanție pentru cetățeni, deoarece capitalul lor social este mult mai mic, astfel că, în cazul unui faliment, nu este garantată acoperirea sumelor colectate de la cetățeni. În propunerea de modificare, UDMR solicită ca fondurile de pensii private care gestionează sume mai mici de 100 de milioane de euro, să aibă un capital social de 4 milioane euro, iar pentru fondurile care gestionează active de peste 100 de milioane de euro să aibă un capital social de 8 la sută din valoarea totală a acestora.
Benedek a subliniat, totodată, faptul că în textul OUG nu sunt clarificate salariile din sectorul construcțiilor, iar regulile privind aceste salarii pot fi interpretate. Tocmai din acest motiv, UDMR solicită ca salariul minim să fie acordat numai acelor persoane care lucrează direct pe șantierele de construcții, pentru a se evita, astfel, includerea în această categorie a personalului auxiliar, cum ar fi paza sau curățenia.
Companiile producătoare de energie sunt obligate să plătească 2% din impozitul pe cifra de afacere, către stat, în momentul obținerii licenței. Însă, UDMR propune ca acele companii care produc energie verde să plătească doar 0,2% din cifra de afaceri pentru obținerea unei licențe. În plus, dacă există companii care produc prin procedura de cogenerare și alte tipuri de energie, în plus față de energia de bază, nu ar trebui să plătească mai mult de două procente din capitalul lor pentru a obține licența.
Nu suntem de acord cu impozitarea, în continuare, a operatorilor din sectorul comunicațiilor, spune UDMR
OUG introduce restricții suplimentare asupra operatorilor economici din sectorul comunicațiilor. UDMR nu este de acord cu această măsură și consideră inacceptabilă impozitarea, în continuare, a acestora. Benedek a subliniat faptul că trebuie luate în considerare normele în vigoare și cerințele stabilite de ANCOM, prin urmare, solicită eliminarea acestui articol din textul OUG.
Achiziții publice simplificate și mai multă putere de decizie pentru administrațiile publice
UDMR ar elimina din OUG articolul care ar interzice administrațiilor locale să acorde scutiri la plata serviciilor de apă și canalizare pentru persoanele cu dizabilități, văduve și veterani de război.
De asemenea, solicită ca în articolul care modifică procedura achizițiilor publice să se elimine criteriul prețului cel mai scăzut pentru servicii în valoare de peste 30 000 euro și pentru lucrări care depășesc 100.000 euro, deoarece acest articol a cauzat numeroase probleme administrațiilor locale, în condițiile în care prețul cel mai mic a însemnat un compromis în detrimentul calității. Trebuie garantată posibilitatea ca lucrările de infrastructură să poată fi efectuate la timp și la standarde înalte de calitate.
Dezbaterea OUG nr. 114 a început în această săptămână în comisia de specialitate a Camerei Deputaților. UDMR poate sprijini OUG care modifică mai mult de 50 de legi aflate în vigoare, dacă vor fi oferite soluții adecvate pentru sfera economică și cea socială.