Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a înregistrat în 2018 un profit net de 89 milioane lei, de peste trei ori mai mare faţă de cel din anul precedent, când a raportat de 28 milioane lei, conform informaţiilor financiare preliminare transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Profitul brut a înregistrat o creştere de 106%, de la 47 milioane lei în 2017 la 96 milioane lei în 2018. Veniturile au totalizat 2,719 miliarde lei, în scădere cu 11%.
Datoriile pe termen lung în sumă de de 630 milioane lei la data de 31 decembrie 2018 au înregistrat o scădere de 8% în urma rambursărilor efectuate conform acordurilor de împrumut existente.
În acelaşi timp, datoriile pe termen scurt au înregistrat o creştere de 10% (de la 1,108 miliarde lei la 31 decembrie 2017 la 1,215 miliarde lei la 31 decembrie 2018), în principal pe fondul creşterii datoriilor comerciale şi alte datorii (342,8 milioane lei) şi în condiţiile scăderii împrumuturilor pe termen scurt (-263,8 milioane lei).
În anul 2018, compania a realizat un profit de exploatare în creştere cu 54% faţă de anul 2017 pe fondul diminuării cu 13% a costurilor totale operaţionale (inclusiv amortizarea) compensând scăderea cu 11% a veniturilor operaţionale.
Segmentul activităţilor cu profit permis: a înregistrat o uşoară creştere a veniturilor în procent de 0,4% determinată de creşterea tarifului reglementat valabil de la data de 1 iulie 2018 şi de creşterea cantităţii tarifate de energie electrică în procent de 2%.
EBITDA a fost impactată de evoluţia negativă a segmentului serviciilor de sistem funcţionale şi schimburi neplanificate în scădere cu un procent de 7% faţă de anul 2017 (64 milioane lei în anul 2018 faţă de 68 milioane lei în anul 2017).
Conform raportului, consumul intern net a crescut cu 2,2%, iar producţia netă de energie a crescut cu 1,5%. Schimburile fizice transfrontaliere de export au scăzut cu 11,8% faţă de perioada similară din 2017, iar fluxurile transfrontaliere de import au înregistrat o scădere de 11,4 %.A