Profit & Loss· 2 min citire

România are aproape 8 milioane de angajați și peste 500.000 de șomeri

Indemnizaţia de şomaj şi celelalte stimulente acordate pentru ocuparea forţei de muncă se majorează de la 1 martie. Cum se calculează

Indemnizaţia de şomaj şi celelalte stimulente acordate pentru ocuparea forţei de muncă se majorează de la 1 martie. Cum se calculează

Scris de Iulian Budusan Publicat: 14 mar. 2025, 10:06

Populația activă a României era de 8,171 milioane persoane, în trimestrul IV 2024, din care 7,692 milioane persoane erau ocupate și 478.500 persoane erau șomeri, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

”În trimestrul IV 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 68,8%, în scădere față de trimestrul anterior. În trimestrul IV 2024, populația activă a României era de 8.171.100 persoane, din care 7.692.600 persoane erau ocupate și 478.500 persoane erau șomeri”, arată datele INS.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul IV al anului 2024, de 63,0%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de trimestrul III 2024.

Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbați (71,5% față de 54,4% la femei) și la persoanele din mediul urban (69% față de 56,8% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 18,7%.

Rata șomajului în trimestrul IV 2024 a fost de 5,9%, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de cea înregistrată  în trimestrul III 2024.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (6,1% la bărbați, față de 5,5% la femei), iar pe medii rezidențiale, de 6,6 puncte procentuale (9,4% în mediul rural, față de 2,8% în mediul urban).

Pe grupe de vârstă, rata  șomajului  a  atins  nivelul  cel  mai  ridicat  (25,9%)  în  rândul  tinerilor  (15-24 ani).  

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Profit & Loss