Datoria publică a Marii Britanii a trecut de 2.000 de miliarde de lire sterline

Datoria publică a Marii Britanii a trecut de 2.000 de miliarde de lire sterline
Datoria publică a Marii Britanii a depăşit, pentru prima dată, pragul de 2.000 de miliarde de lire sterline
Datoria publică a Marii Britanii a depăşit, pentru prima dată, pragul de 2.000 de miliarde de lire sterline (2.650 de miliarde de dolari) la finele lunii iulie, pe măsură ce guvernul de la Londra a majorat cheltuielile publice pentru a face faţă pandemiei de coronavirus, iar veniturile din taxe s-au redus, a anunţat vineri Oficiul naţional de statistică, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Conform datelor precise, datoria publică a crescut cu 227,6 miliarde lire sterline, comparativ cu luna iulie 2019, până la 2.004 miliarde lire sterline (2.660 miliarde dolari), echivalentul a 100,5% din Produsul Intern Brut al Marii Britanii, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1961.
Datele Oficiului naţional de statistică mai arată că în perioada aprilie-iulie 2020 (primele patru luni ale anului financiar curent) Marea Britanie a împrumutat 150,5 miliarde lire sterline, de aproape trei ori mai mult decât a împrumutat guvernul britanic în întregul an financiar precedent. Numai în luna iulie a acestui an guvernul britanic a împrumutat 26,7 miliarde lire sterline. Comparativ, în luna iulie a anului trecut, bugetul Marii Britanii a înregistrat un surplus de aproximativ 1,6 miliarde lire, graţie veniturilor din taxele pe venit.
"Aceste cifre sunt un semnal de alarmă că trebuie să ne readucem finanţele publice pe o traiectorie sustenabilă, ceea ce va necesita luarea unor decizii dificile", a declarat ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak.
Datoria publică ca procent din Produsul Intern Brut a crescut şi ca urmare a unei contracţii semnificative a economiei britanice în perioada carantinei impusă de pandemia de coronavirus, a subliniat Oficiul naţional de statistică.
Citește și:
- 20:46 - Impact masiv asupra economiei: Fondul celor Trei Mări aduce 1,8 miliarde de euro la PIB-ul României
- 16:12 - Ce este sărăcia în muncă și cum îi afectează pe angajații români. De ce munca nu mai garantează bunăstarea
- 09:22 - Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
- 18:29 - Cel mai bogat om din lume se plânge că plătește prea mult impozitele la stat: 10 miliarde de dolari
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














