Normele metodologice pentru programul "Noua casă", publicate în Monitorul Oficial

Normele metodologice ale programului "Noua casă” au fost publicate în Monitorul Oficial. Modificarea semnificativă adusă de noul program este majorarea plafonul de creditare la 140.000 de euro, dar și majorarea corespunzătoare a avansului, la 15%.
Astfel, clienții care vor accesa credite garantate de stat până în limita sumei din 70.000 de euro, vor beneficia de un avans de 5%, ceea ce înseamnă că instituția de credit acordă, efectiv, 66.500 EUR.Clienții care aleg această opțiune pot cumpăra:• locuinţe noi, inclusiv cele construite prin programele ANL, cu o vechime de cel mult 5 ani;• locuinţe consolidate, inclusiv cele construite prin programe ANL, cu condiția ca lucrările să nu se fi efectuat cu mai mult de 5 ani în urmă;A doua variantă de creditare este destinată celor care vor să-și cumpere locuințe cu o valoare mai mare de 70.000 de euro, dar nu mai mult de 140.000. În această situație, potrivit normelor, avansul este de 15%, ceea ce înseamnă că pentru suma maximă instituția de credit acoperă 119.000 de euro, restul fiind avanasul beneficirului, de 21.000 de euro.Pentru a aplica la un astfel de credit, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:• să nu deţină, singur sau împreună cu partenerul legal de viață, o proprietate sau, dacă deține, aceasta să nu aibă o suprafață mai mare de 50 mp; • achiziţionează o singură locuinţă; • are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.
Citește și:
- 10:19 - Piața imobiliară s-a prăbușit după impunerea măsurilor de austeritate ale guvernului Bolojan. Date oficiale confirmă declinul
- 09:22 - Vânzările de locuințe, la cel mai scăzut nivel din ultimii ani. Trimestrul IV din 2025, un minim istoric
- 18:45 - Florin Cîțu demolează mitul impozitelor „prea mici” pe locuințe, prezentat de guvernul Bolojan
- 21:37 - Taxe mai mari pe proprietate. Planul lui Ilie Bolojan pentru o nouă creștere a impozitelor imobiliare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












