Piața de capital· 2 min citire

Salariul minim din Spania crește spectaculos

dinero-europeo-da-la-espalda

dinero-europeo-da-la-espalda

Scris de Razvan Ilie Publicat: 12 dec. 2018, 11:48

Spania, a patra economie a zonei euro, va majora cu 22% salariul minim lunar, la 900 de euro (1.019 dolari), a anunțat miercuri premierul Pedro Sanchez, transmite Reuters.

Majorarea, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a fost acceptată împreună cu partidul Podemos (stânga radicală), ca parte a eforturilor premierului socialist de a obține suficient sprijin pentru adoptarea în Parlament a proiectului de buget pe 2019.

Guvernul de la Madrid ar urma să aprobe prin decret această creștere într-o ședință excepțională, în data de 21 decembrie, la Barcelona. Reuniunea va trimite un semnal că Executivul vrea să sprijine 'prosperitatea pentru toate teritoriile'", a afirmat Sanchez.

În octombrie, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), care guvernează fără o majoritate și are nevoie de sprijinul unor formațiuni parlamentare mai mici pentru a trece proiectele legislative, a ajuns la un acord bugetar cu partidul anti-austeritate Podemos.

Acordul cu Podemos, care include majorarea salariului minim, creșteri de taxe și o reformă a pieței chiriilor și este așteptat să obțină și susținerea altor partide, înlătură acum în mare parte acest risc.

Spania ar urma să înregistreze o creștere economică de 2,6% în 2018 și de 2,3% în 2019, peste media din UE, potrivit Agerpres.

Economia spaniolă a intrat în cel de-al cincilea an de expansiune, rezistând șocurilor externe și turbulențelor politice, determinând cele trei mari agenții de evaluare financiară să îmbunătățească ratingul suveran în ultimele luni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital