Piața de capital· 2 min citire

Previziuni optimiste pentru sectorul construcțiilor

muncitori36495constructii

muncitori36495constructii

Scris de Iulian Budusan Publicat: 28 mar. 2019, 10:20

Activitatea din construcții și comerț va înregistra un avans în următoarele trei luni, la fel și prețurile din aceste sectoare, în timp ce numărul salariaților din industrie și servicii va consemna o relativă stabilitate, conform tendințelor pe care managerii români le anticipează pentru perioada martie - mai 2019.

Potrivit anchetei de conjunctură publicată de Institutul Național de Statistică (INS), realizată în luna martie 2019, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creștere moderată a volumului producției (sold conjunctural
+15%). Dintre activitățile care vor înregistra tendință de creștere, cea de fabricare a băuturilor va avea tendința de creștere cea mai mare (sold conjunctural +40%), urmată de activitatea de fabricare a produselor din tutun (sold conjunctural +36%).

Referitor la numărul de salariați se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% pe total industrie prelucrătoare. Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold
conjunctural +13%).

De asemenea, în activitatea de construcții, potrivit estimărilor din luna martie 2019, se va înregistra pentru următoarele
trei luni o creștere a volumului producției (sold conjunctural +28%). Managerii estimează un avans moderat al numărului de salariați (sold conjunctural +11%). În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creștere a acestora (sold
conjunctural +26%).

În sectorul de comerț cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendință de creștere a activității economice (sold conjunctural +18%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra creștere (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural +12%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăților comerciale estimează creștere a prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +29%).

Potrivit datelor INS, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaște o creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +5%).
Conform opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de creștere moderată (sold conjunctural +10%).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital