Mitroi: Accesul la creditele cu dobândă 0% nu trebuie îngrădit de vârstă

Adrian202920Mitroi
Guvernul a inițiat un program de creditare cu dobândă 0% în cadrul căruia sumele ce pot fi împrumutate diferă în funcție de categoria de vârstă.
Iată însă că nu profesor de la ASE consideră că toți cetățenii trebuie să beneficieze de tratament egal, și nu să se aplice reguli diferite după anumite criterii.
"Acest program este foarte bine venit. Evident, dificultatea rezidă în principal în aplicarea lui, dar inițiativa este necesară și va fi bine primită. La toate facultățile, noi cercetăm științific și scriem de mult pe acest subiect esențial al unei societăți moderne - oferirea de către stat de facilități pentru dezvoltarea personală, antreprenorială sau profesională a unui individ sau grup", a declarat analistul economic Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE), pentru Agerpres.
"Accesul la această oportunitate nu trebuie îngrădit de vârstă, de gen sau de condiție socială. Accesul la oportunități economice este marele atu al unei societăți moderne capitaliste", a mai spus Mitroi.
Profesorul și-a detaliat punctul de vedere.
"Tendința firească, intrinsec-naturală a capitalismului spre acumularea partinică a profitului trebuie compensată astăzi de politicile smart - economics ale statului modern. Acesta poate și trebuie să intervină în redistribuția socială mai echilibrată, mai inclusivă, mai acomodativă și în grija pentru cei cu mai puțin noroc, cu mai puține calități sau mai puțin privilegiați economic. Programul poate deschide oferta și de alte inițiative asemănătoare, de tipul finanțării accesului ușor și ieftin la internet al tuturor", a explicat Adrian Mitroi.
La sfârșitul lunii mai, vicepremierul Viorel Ștefan declara că Executivul ar urma să aprobe un program de creditare cu dobândă 0%, garantat de stat în proporție de 80%, având ca obiectiv principal investiția în educație, cultură, sănătate, sport și locuințe.
Oficialul a precizat că, în cadrul programului intitulat "Investește în tine", creditul acordat pe o perioadă de 10 ani va fi de 40.000 de lei, cu posibilitatea de suplimentare cu 20.000 de lei pentru tinerii între 16 și 26 de ani, și de 35.000 de lei (cu suplimentare de 20.000 de lei) pentru persoanele cu vârsta între 26 și 55 de ani.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























