Piața de capital· 2 min citire

Legea Muntelui există, dar nu are cine să o aplice!

Munte11111Turism

Munte11111Turism

Scris de Iulian Budusan Publicat: 17 aug. 2019, 20:06

Legea Muntelui este cel mai valoros instrument juridic pus la dispoziția locuitorilor din zonele montane ale țării, iar prin aceasta se urmărește revitalizarea acestora, după ce au fost părăsite un timp de către decidenți, a afirmat sâmbătă ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la Festivalul Văii Gurghiului.

"Legea Muntelui este cel mai valoros instrument juridic pentru această zonă. Legea deja există. Acum se lucrează pe baza acestei legi, am făcut structurile zonale, am realizat ceea ce puteam până la această dată, am elaborat încă șase Hotărâri de Guvern. Le vom pune în aplicare în așa fel încât în munte să fie o altă viață, altă preocupare pentru a păstra ceea ce avem. (...) Zona montană a fost părăsită de 'preocuparea' celor care au avut misiunea în domeniu și acum ne luptăm cu timpul să prindem din urmă ceea ce practic nu am început, adică să facem în așa fel încât oamenii să prindă speranță și ziua de mâine să fie altfel decât astăzi. Evident cu perspectivă în viitor pentru fiecare în parte. (...) Sigur, ne străduim să-l recuperăm, dar întotdeauna timpul pe care-l pierzi nu-l mai poți recupera cu ușurință, motiv pentru care trebuie să ne grăbim și să facem ceea ce trebuie în fiecare zi și în fiecare moment", a declarat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii s-a declarat "extrem de mulțumit" de ceea ce au realizat pe plan etnografic primarii de pe Valea Gurghiului, care scot în evidență unicitatea zonei inclusiv prin festivalul ajuns la a XIV-a ediție.

"Iau cu mine tot ceea ce a fost și este frumos în zonă: aceste tradiții extraordinare, oameni formidabili, români adevărați care știu să păstreze tradițiile și să valorifice zona aceasta extraordinar de frumoasă. Vreau să-i felicit pe organizatori, vreau să-i felicit pe toți primarii care s-au străduit, de-a lungul vremii, să facă aceste clădiri (satul cu case tradiționale din fiecare localitate de pe Valea Gurghiului, n.r.) aici și să păstreze tradiția și portul tradițional pe care îl vedem cu toții, atât de frumos și atât de elegant", a mai spus Petre Daea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital