Piața de capital· 1 min citire

Drumul expres Craiova-Pitești, un mic pas înainte

MzE2NDljMDQ5NTJiMTBkNzJiZjdmYmE3NjNiNw==.thumb

MzE2NDljMDQ5NTJiMTBkNzJiZjdmYmE3NjNiNw==.thumb

Scris de Razvan Ilie Publicat: 22 aug. 2019, 14:17

Proiectarea și execuția tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova-Pitești au fost scoase la licitație

 

Anunțul de participare la licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Drumului Expres Craiova-Pitești, tronsonul patru, a fost publicat miercuri în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP), informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Tronsonul 4, cu o lungime de aproximativ 31 km, va fi construit între limita administrativă dintre județele Olt și Argeș și intersecția cu autostrada 1 București - Pitești și va tranzita teritoriile localităților Lunca Corbului, Albota, Costești, Bradu, Suseni și Oarja.

Valoarea estimată a contractului este de 909,669 milioane lei fără TVA.

Durata contractului este de 96 luni și cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție. Perioada de garanție a lucrărilor poate crește până la 120 luni, în funcție de oferta operatorului economic ce va fi desemnat câștigător.

Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24 octombrie 2019.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital