Piața de capital· 3 min citire

Două bănci uriașe din Germania ar putea să fuzioneze

Commerzbank800020

Commerzbank800020

Scris de Razvan Ilie Publicat: 17 mar. 2019, 15:42

Două dintre cele mai mari bănci din Germania, dar și din Europa poartă negocieri pentru o eventuală fuziune, Guvernul de la Berlin încurajând această comasare și având de nevoie de un "campion național" care să susțină economia.

 

Deutsche Bank și Commerzbank au confirmat, duminică, faptul că se află în negocieri privind o posibilă fuziune, un indiciu că eforturile privind alăturarea celor mai mari creditori din Germania avansează, transmite Reuters.

Anunțul a venit după întâlnirile separate ale managementului celor două bănci, a afirmat o sursă apropiată dosarului.

"În contextul unor oportunități în creștere, boardul de conducere (management board) al Deutsche Bank a decis să evalueze opțiunile strategice", a arătat banca într-o declarație potrivit căreia nu există nicio certitudine cu privire la o eventuală tranzacție iar boardul se concentrează pe îmbunătățirea profitabilității băncii.

Guvernul german a pledat pentru o fuziune având în vedere îngrijorările cu privire la "sănătatea" Deutsche, care se străduiește să obțină profituri sustenabile de la criza financiară din 2008.

Guvernul, care deține un pachet de peste 15% din capitalul Commerzbank în urma unui proces de salvare a băncii în urma crizei financiare (bailout), își dorește un campion bancar național care să susțină o economie bazată pe export.

Berlinul își dorește, de asemenea, să mențină în mâini germane profilul Commerzbank de bancă axată pe creditarea companiilor de dimensiuni medii, coloana vertebrală a economiei, potrivit Agerpres.

"Vom evalua în mod serios o fuziune. Dar nu există nicio garanție că va exista o tranzacție în final", a declarat o persoană care cunoaște subiectul.

Deși cele două bănci nu au comentat public discuțiile cu privire la fuziune, ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, a confirmat, lunea trecută, că există negocieri.

În cursul zilei de joi, consiliile de supraveghere ale celor două bănci vor avea ședințele cu privire la planurile pe termen lung, au declarat pentru Reuters patru persoane care cunosc acest subiect.

O eventuală fuziune între cele două bănci ar crea o instituție cu active de aproximativ 1,8 trilioane de euro, împrumuturi și investiții, și o valoare de piață de aproximativ 25 miliarde de euro (28,3 miliarde de dolari), potrivit datelor de la închiderea ședinței bursiere de vineri.

Noua instituție va deține o cincime din piața de retail banking din Germania și va număra 140.000 de angajați la nivel mondial.

Sindicatul Verdi s-a opus puternic unei eventuale fuziuni între cele două bănci argumentând că grupul rezultat în urma unui astfel de demers ar fi o țintă mai atractivă pentru o preluare ostilă din străinătate și precizând, totodată, că cel puțin 10.000 de posturi se vor afla în pericol.

Cel mai mare grup bancar din Germania, Deutsche Bank, trece printr-o amplă reorganizare după trei ani consecutivi de pierderi, o retrogradare din partea Standard & Poor's și ratarea testelor de stres derulate de Rezerva Federală americană.

Totodată, Commerzbank este, în continuare, deținută parțial de guvernul german, după ce a beneficiat de sprijinul financiar statului în timpul crizei financiare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital