Banca Centrală Europeană (BCE) impune un termen-limită băncilor din zona euro, în care să rezolve integral problema creditelor toxice pe care le au în portofoliu.
Toate băncile aflate sub supravegherea Băncii centrale europene (BCE) vor primi un deadline până când vor trebui să acopere integral stocul de credite cu depreciere, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu situația.
Data-limită va fi pe termen mediu și va diferi de la creditor la creditor, a precizat sursa citată.
Efectele nu s-au lăsat așteptate după apariția informației. Acțiunile băncilor italiene au scăzut marți, înregistrând cel mai semnificativ declin în indicele principal al Bursei de la Milano, după ce publicația Sole 24 Ore a anunțat că Banca Centrală Europeană a cerut creditorilor să pună deoparte mai mulți bani pentru a acoperi deplin împrumuturile neperformante până în 2026.
Solicitarea BCE ar putea spori presiunile asupra unor bănci italiene, cum ar fi Bper, Banco BPM și UBI Banca, a informat și ziarul Il Messaggero.
Titlurile UBI înregistrau un declin de 8,7%, cel mai redus nivel din decembrie 2016, acțiunile Bper au scăzut cu 5,5%, cel mai redus nivel din iulie 2016, în timp ce titlurile Banco BPM înregistrau un recul de 6,6%, cel mai redus nivel din noiembrie 2018.
Cei mai mari creditori italieni, UniCredit și Intesa Sanpaolo, prezenți și pe piața din România, înregistrau un declin acțiunilor de 3,4% și, respectiv, 2,6%, potrivit Agerpres.
Conform datelor Mediobanca Securities, băncile italiene dețin credite neperformante de aproximativ 125 de miliarde de euro.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News