Comisia Europeană a transmis României un avertisment dur, chiar prin raportul întocmit de CE referitor la țara noastră, în care se arată că deficitul bugetar se adâncește, iar datoria publică va depăși 60% din PIB până în 2028.
În raportul elaborat de Comisie, și prezentat presei de Isabela Grilo, șeful Direcției Generale de Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, mai sunt subliniate și o serie de nereguli cu privire la respectarea angajamentelor pe care România și le-a asumat în scris.
O primă neregulă ar fi faptul că atât bugetul pentru 2017, cât și cel pentru 2018 vizează un deficit global de aproximativ 3% din PIB, în condițiile în care regula privind deficitul - menționată în cadrul fiscal-bugetar național, celebrul MTO - impune un deficit structural mai mic de 1% din PIB.
Mai mult decât atât, cele două rectificări bugetare din 2017 au încălcat normele care interzic aplicarea unor creșteri ale plafoanelor de deficit global și primar în cursul exercițiului fiscal bugetar. De asemenea, au încălcat și normele care interzic majorarea în anul fiscal-bugetar a cheltuielilor cu personalul și a cheltuielilor publice totale, cu excepția celor necesare la cofinanțarea fondurilor UE.
Comisia a mai estimat și că ponderea datoriei publice va crește treptat, cu riscuri mari la adresa sustenabilității datoriei publice pe termen mediu. De fapt, în situația în care politicile actuale sunt menținute, ponderea datoriei în PIB va ajunge la 60%, până în anul 2028.
„În esență, problema este foarte simplă. Poate o economie să continue să-și mărească deficitul, în condițiile în care crește deja într-un ritm rapid și în condițiile în care o parte a compoziției creșterii economice este foarte dezechilibrată către consum, nu către investiții?”, a menționat Isabela Grilo în cadrul conferinței de presă.