Contractul prevede îmbunătățirea infrastructurii existente prin prelungirea liniei existente cu 1,6 km de cale de rulare
Contractul de finanțare privind ”Edificarea unei stații de metrou la nivel suprateran situată între stația de metrou Berceni și Șoseaua de Centură” a fost semnat marți. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care a precizat că, din suma totală de aproape 215 milioane de lei, 180 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.
”Am semnat astăzi acest contract de finanțare încheiat între Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Metrorex pentru că îmi doresc o dezvoltare a proiectelor de infrastructură, dar și o dezvoltare a metroului bucureștean. Faptul că am găsit sursa de finanțare, din fonduri europene nerambursabile, este cu atât mai îmbucurătoare, cu cât vine și în concordanță cu strategia noastră de a implica autoritățile locale în astfel de proiecte. Iată că se poate, după ce am aplicat acest concept la nivelul CNAIR, în cazul unor centuri ocolitoare pe care le-am dat autorităților locale, venim acum și către Metrorex. Dezvoltarea rețelei de metrou are în vedere o extensie și dincolo de Șoseaua de Centură, astfel încât să putem pune în practică strategia noastră de mobilitate urbană din zona București-Ilfov”, a transmis Bode, într-un comunicat.
Contractul prevede îmbunătățirea infrastructurii existente prin prelungirea liniei existente cu 1,6 km de cale de rulare, lucrări care ar trebui finalziate în 55 de luni.
Valoarea totală se ridică la 214,89 milioane de lei, din care valoarea eligibilă finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 este de 179,972,728.00 lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată - 152,98 milioane de lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% din valoare, respectiv 26,996 milioane de lei, va fi finanțată din bugetul AM POIM).
Procedurile de derulare și urmărire a contractului se execută de Primăria Sectorului 4, iar Metrorex asigură asistența tehnică, a mai transmis ministerul în comunicat.
Sursa: Realitatea Financiara