Industrie· 2 min citire

Tăvălugul scumpirilor. Managerii se așteaptă la noi creșteri de prețuri în industrie, construcții și comerț

Rata inflației

Rata inflației

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 27 aug. 2021, 10:05

Managerii din România estimează, pentru următoarele trei luni, creșteri ale prețurilor în industria prelucrătoare, construcții și comerțul cu amănuntul, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică.

Referitor la numărul de salariați se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% pe total industrie prelucrătoare. Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold conjunctural +22%).

Potrivit estimărilor din luna august 2021, în activitatea de construcții se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere moderată a volumului producției (sold conjunctural +11%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +3%). În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creșterea acestora (sold conjunctural +38%).

În sectorul comerț cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendință de creștere a activității economice (sold conjunctural +17%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +15%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural +13%). Managerii societăților comerciale estimează creșterea prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +32%).

Conform estimărilor din luna august 2021, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaște creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +4%). Potrivit opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de creștere moderată (sold conjunctural +9%).

INS menționează că soldul conjunctural indică percepția managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creșterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de statistica oficială.

Soldul conjunctural procentual este obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă, potrivit Agerpres.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Industrie