Daniel Udrescu: „Ce înseamnă pentru România anularea contractelor Rheinmetall”

Contractele militare încheiate de România cu grupul german Rheinmetall, în valoare de aproximativ 5,689 miliarde euro, ridică probleme care depășesc achiziția unor echipamente destinate modernizării armatei. Sunt în discuție competența constituțională a autorităților care au angajat statul român, legalitatea procedurilor de atribuire, utilizarea finanțării europene SAFE, participarea industriei naționale la executarea contractelor și modul în care active industriale strategice, precum Șantierul Naval Mangalia, ajung sub controlul unor investitori străini.

Sesizarea formulată de PSD împotriva OUG nr. 38/2026 privește exercitarea atribuțiilor legislative de către Guvernul Bolojan după demiterea sa prin moțiune de cenzură. Problema constituțională este fundamentală. Un guvern căruia Parlamentul i-a retras încrederea nu mai dispune de aceeași competență politică și constituțională ca un guvern aflat în exercițiul deplin al mandatului. Articolul 110 alin. (4) din Constituție limitează activitatea acestuia la administrarea treburilor publice.

Dacă o autoritate care nu mai avea competența necesară a adoptat actele normative indispensabile angajării statului în contracte de miliarde de euro, legalitatea acestor angajamente trebuie examinată de la momentul constituirii lor. Problema nu este, în primul rând, rezilierea unor contracte valabile, ci posibilitatea constatării nulității unor acte juridice încheiate cu încălcarea normelor imperative de competență.

Această problemă trebuie analizată împreună cu efectele economice. România nu poate renunța la investiții industriale, salarii și venituri fiscale fără să cunoască valoarea lor. Dar nici nu poate considera că avantajele economice ale unor contracte sunt suficiente pentru a acoperi eventualele vicii de legalitate ale procedurilor prin care au fost asumate.

I. Valoarea contractelor Rheinmetall

Potrivit comunicărilor Ministerului Apărării Naționale și ale Guvernului, contractele semnate în cadrul programului SAFE includ vehicule blindate, sisteme antiaeriene, nave militare și muniție.

Valoarea totală de aproape 5,7 miliarde euro reprezintă cheltuiala angajată pentru achiziția echipamentelor militare. Ea nu constituie, prin ea însăși, o investiție germană în România.

Această distincție este importantă. Investiția străină presupune capital, echipamente, tehnologie și capacități productive introduse în economia românească. Achiziția militară reprezintă o cheltuială a statului român, care poate produce beneficii industriale interne numai în măsura în care contractele prevăd și asigură executarea unor activități economice pe teritoriul național.

II. Cât din valoarea contractelor ar putea fi executată în România?

Pentru evaluarea efectelor economice utilizăm un scenariu de localizare industrială de 90% din valoarea contractelor. Acesta reprezintă un obiectiv maximal de participare a industriei românești, nu un procent contractual confirmat.

În această ipoteză, 5,120 miliarde euro ar reprezenta activități contractate în România, iar aproximativ 569 milioane euro ar fi contractate direct în străinătate.

Contractarea locală nu trebuie confundată cu valoarea adăugată românească. Motoarele, transmisiile, sistemele electronice, echipamentele optice și alte componente importate nu reprezintă producție națională numai pentru că sunt integrate într-o fabrică din România.

Pentru determinarea beneficiului real trebuie identificate separat materialele importate, producția proprie, serviciile românești, salariile, contribuțiile sociale, impozitele și profiturile care rămân în țară.

III. Structura economică estimată a producției locale

Păstrând structura procentuală a modelului economic, valoarea contractată local de 5,120 miliarde euro poate fi repartizată astfel:

Modelul presupune o structură industrială în care aproximativ 20% din valoarea activității locale reprezintă costuri salariale, iar 10% reprezintă profit înainte de impozitare.

Aceste proporții sunt ipoteze economice. Realizarea lor depinde de capacitatea industriei românești de a participa la fabricarea echipamentelor și de condițiile comerciale stabilite cu furnizorii.

IV. Salariile și contribuțiile sociale care rămân în România

Pentru un cost salarial total de 1.023,75 milioane euro, rezultă următoarele valori estimate:

Salariile constituie una dintre cele mai importante componente ale beneficiului economic național. Aproximativ 438 milioane euro ar reprezenta contribuții și impozite aferente muncii, iar alte 586 milioane euro ar fi încasate de salariați.

Aceste venituri ar putea susține consumul, economisirea și investițiile gospodăriilor. În același timp, contribuțiile sociale ar alimenta bugetele publice, iar impozitul pe venit ar constitui o sursă suplimentară de finanțare a cheltuielilor statului.

Prin urmare, analiza beneficiilor economice ale contractelor nu se poate limita la fiscalitate. Salariile nete trebuie incluse în calculul veniturilor generate în România.

V. TVA aferentă materialelor și serviciilor

Pentru achizițiile locale de materiale și servicii, aplicarea cotei standard de TVA de 21% conduce la următoarele valori:

Valorile sunt exprimate în milioane euro.

TVA facturată nu reprezintă automat un venit definitiv al bugetului. În măsura în care intervine dreptul de deducere, TVA colectată este compensată cu TVA deductibilă. Regimul aplicabil achizițiilor militare trebuie analizat separat, inclusiv în privința eventualelor scutiri.

Din acest motiv, suma de aproximativ 699 milioane euro nu este inclusă în totalul veniturilor fiscale directe.

VI. Impozitul pe profit și dividendele

Impozitul pe profit ar putea genera aproximativ 82 milioane euro pentru bugetul statului.

Impozitul pe dividende este condiționat de distribuirea profitului și de regimul fiscal aplicabil beneficiarilor. În cazul societăților-mamă din Uniunea Europeană pot interveni scutiri.

Profitul net trebuie analizat și din perspectiva destinației sale economice. Profiturile reinvestite în România contribuie la dezvoltarea capacităților productive. Profiturile distribuite în străinătate nu mai pot fi considerate venituri păstrate în economia națională.

VII. Bilanțul fiscal și salarial al României

În scenariul executării în România a 90% din contractele Rheinmetall, veniturile fiscale directe ar putea ajunge la aproximativ 520 milioane euro, iar salariile nete la aproximativ 586 milioane euro.

Împreună, acestea reprezintă aproximativ 1,106 miliarde euro venituri fiscale și salariale generate în România.

Dacă impozitul pe dividende ar fi datorat integral, totalul ar putea ajunge la aproximativ 1,174 miliarde euro.

Aceste valori sunt rezultatul modelului economic și nu constituie venituri contractuale garantate.

VIII. Bilanțul economic extins

Totalul de 4,863 miliarde euro reprezintă fluxuri economice identificate, nu valoarea netă rămasă definitiv în România. O parte din materialele și serviciile achiziționate local poate proveni din importuri, iar profiturile pot fi distribuite acționarilor străini.

Beneficiul economic net trebuie determinat după eliminarea importurilor încorporate și a transferurilor externe.

IX. Investiția industrială de la Victoria

Separat de contractele militare, trebuie analizată investiția în fabrica de pulberi de la Victoria, estimată la 2,584 miliarde lei.

Potrivit structurii societare anunțate, Rheinmetall ar urma să dețină 51% din societatea mixtă, iar partea română 49%.

Diferența dintre contribuțiile economice și participațiile societare impune examinarea evaluării aporturilor, a drepturilor asupra tehnologiei, a infrastructurii și a condițiilor de distribuire a profitului.

Aceste valori reprezintă proiecții financiare, nu rezultate realizate. Investiția de la Victoria trebuie analizată separat de valoarea contractelor militare.

X. Șantierul Naval Mangalia. Vânzarea unui activ industrial strategic

Situația Șantierului Naval Mangalia introduce o problemă suplimentară în analiza relației dintre statul român și Rheinmetall. Nu mai discutăm numai despre achiziția unor echipamente militare, ci și despre transferul unor active industriale strategice către un investitor care beneficiază, în același timp, de contracte de apărare finanțate de statul român.

La 9 octombrie 2026, Rheinmetall Real Estate România SRL a fost declarată câștigătoarea licitației pentru activele Șantierului Naval Mangalia, cu o ofertă de aproximativ 138 milioane euro, fără TVA. Prețul inițial de pornire fusese de 184 milioane euro. După patru licitații fără rezultat, procedura a fost modificată, permițând reducerea prețului la 75% din valoarea inițială.

Diferența este de aproximativ 46 milioane euro, reprezentând o reducere de 25% față de prețul inițial.

Reducerea prețului nu dovedește singură existența unui prejudiciu. În procedurile de insolvență, prețul de valorificare poate fi modificat în condițiile legii. Problema juridică este dacă schimbarea procedurii a respectat hotărârile Adunării Creditorilor, dispozițiile Legii nr. 85/2014 și limitele competenței judecătorului-sindic.

Damen Holding, care deține 49% din participațiile societății și controlează o parte majoritară a creanțelor, a contestat în instanță modificarea procedurii de valorificare. Litigiul privește tocmai legalitatea schimbării regulilor de vânzare și reducerea prețului de pornire. Termenul anunțat pentru examinarea contestației este 4 noiembrie 2026.

În dezbaterea publică din 21 octombrie a apărut și informația privind existența unei presupuse oferte greco-americane de 184 milioane euro. Deputatul Eduard Koler a afirmat că documentele investitorului ar fi ajuns la Ministerul Economiei. Lichidatorul CITR a declarat însă că nu a primit o asemenea ofertă, iar identitatea investitorului și documentele invocate nu au fost făcute publice.

Această împrejurare impune o verificare documentară. Dacă a existat o ofertă fermă, trebuie stabilite data depunerii, destinatarul, condițiile financiare, garanțiile și motivele pentru care nu a fost valorificată în procedura de licitație. Dacă a existat numai o manifestare de interes, aceasta nu poate fi tratată drept ofertă concurentă valabilă.

Guvernul a anunțat că achiziția Șantierului Naval Mangalia a rezultat din negocierile purtate în cadrul programului SAFE, prin care statul român a urmărit să condiționeze achizițiile militare de investiții în industria națională.

Această legătură dintre contractele militare și preluarea șantierului trebuie examinată juridic. Vânzarea activelor unei societăți aflate în faliment este supusă procedurii insolvenței și controlului instanței competente. Guvernul nu poate substitui prin negocieri politice atribuțiile lichidatorului, ale creditorilor sau ale judecătorului-sindic.

În același timp, trebuie stabilit dacă reprezentanții Guvernului demis au asumat obligații, au oferit garanții sau au condiționat contracte militare de achiziția unor active industriale, depășind limitele administrării curente prevăzute de Constituție.

Nu rezultă automat că eventuala neconstituționalitate a OUG nr. 38/2026 determină nulitatea adjudecării șantierului. Cele două proceduri au temeiuri juridice distincte. Legătura dintre ele trebuie demonstrată prin documentele negocierilor și prin actele care au produs efecte juridice.

Pentru patrimoniul industrial românesc, întrebarea este dacă valorificarea activelor a urmărit obținerea celui mai bun rezultat posibil pentru creditori și conservarea capacității industriale sau dacă procedura a fost influențată de negocierile privind contractele militare.

XI. Competența Guvernului și problema nulității contractelor

Constituția stabilește limitele în care autoritățile publice pot angaja statul român.

Articolul 61 alin. (1) consacră Parlamentul ca unică autoritate legiuitoare a țării. Articolul 110 alin. (4) limitează activitatea Guvernului al cărui mandat a încetat la administrarea treburilor publice, iar articolul 115 reglementează delegarea legislativă.

Sesizarea privind OUG nr. 38/2026 pune în discuție exercitarea competenței legislative de către un Guvern demis prin moțiune de cenzură.

Dacă se constată că Guvernul a depășit limitele constituționale ale mandatului său, trebuie examinat dacă actele normative adoptate au constituit temeiul indispensabil pentru inițierea și încheierea contractelor militare.

În materia achizițiilor de apărare, art. 51 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 prevede aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurilor care depășesc pragul legal de 100 milioane euro, fără TVA. Legea stabilește exercitarea acestei competențe prin comisiile parlamentare reunite de specialitate.

Ministerul Apărării Naționale a comunicat că acordurile din 29 mai 2026 au fost semnate în condițiile aprobate de Parlament. Această afirmație trebuie verificată prin examinarea aprobărilor individuale, a obiectului și valorii fiecărui program și a actelor administrative de atribuire.

Simpla absență a unui vot în plen nu demonstrează lipsa aprobării, dacă legea aplicabilă atribuie competența comisiilor reunite.

Problema nulității apare atunci când contractul a fost încheiat cu încălcarea unor condiții legale de validitate.

Articolul 1246 din Codul civil reglementează nulitatea contractului încheiat cu încălcarea condițiilor cerute pentru încheierea sa valabilă. Articolul 1247 privește nulitatea absolută, atunci când dispoziția încălcată ocrotește un interes general.

Normele privind competența constituțională, autorizarea achizițiilor militare și utilizarea fondurilor publice protejează interese generale. Încălcarea lor poate fundamenta nulitatea absolută, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și de regimul special aplicabil achizițiilor publice.

Trebuie însă diferențiată nulitatea contractului de nelegalitatea unui act administrativ și de constatarea unui conflict juridic de natură constituțională. O decizie CCR privind conflictul dintre Guvern și Parlament nu anulează automat contractele comerciale încheiate în perioada examinată.

Pentru fiecare contract trebuie demonstrată legătura dintre încălcarea competenței, nelegalitatea procedurii și condiția de validitate afectată.

Dacă nulitatea este constatată, efectele sunt diferite de cele ale rezilierii. Potrivit art. 1254 din Codul civil, contractul lovit de nulitate este considerat, în principiu, ca nefiind niciodată încheiat, sub rezerva normelor speciale aplicabile.

În această situație, penalitățile prevăzute pentru rezilierea unilaterală a unui contract valabil nu pot fi considerate automat datorate.

Din acest motiv, calculul economic nu include penalități ipotetice de 5%, 10% sau 15% din valoarea contractelor.

Nulitatea nu exclude obligațiile de restituire a prestațiilor executate sau eventualele pretenții patrimoniale întemeiate pe dispoziții legale distincte. Acestea trebuie analizate individual, în funcție de dreptul aplicabil, de stadiul executării și de eventualele clauze de soluționare a litigiilor.

Problema centrală este dacă statul român a fost angajat de autorități care aveau competența legală necesară și dacă procedurile obligatorii au fost respectate.

În cazul Șantierului Naval Mangalia, analiza nulității trebuie realizată separat, în raport cu procedura de insolvență, hotărârile creditorilor, actele lichidatorului și soluțiile instanței.

XII. România și Polonia. Două modele de dezvoltare a industriei de apărare

Comparația cu Polonia este relevantă pentru evaluarea politicii industriale românești.

Polonia dispune de o industrie de apărare integrată, cu societăți naționale precum Polska Grupa Zbrojeniowa și cu experiență în programe de producție, modernizare și întreținere a echipamentelor militare.

România dispune de capacități industriale importante, dar fragmentate, unele afectate de subinvestiții, restructurări și dificultăți financiare.

Nu există temei suficient pentru a afirma că toate contractele poloneze asigură 70–100% valoare adăugată internă. Avantajul Poloniei constă în capacitatea de a participa industrial la programele militare și de a negocia transferul tehnologic dintr-o poziție susținută de infrastructură, personal calificat și furnizori naționali.

România trebuie să urmărească dezvoltarea unei capacități similare, prin obiective contractuale măsurabile, nu numai prin promisiuni de localizare a producției.

XIII. Testul de stres al beneficiilor economice

Scenariul de localizare de 90% trebuie comparat cu variante mai prudente, pentru a determina sensibilitatea rezultatelor economice.

Valorile sunt exprimate în milioane euro. Diferențele minore rezultă din rotunjiri.

Diferența dintre scenariul de localizare de 30% și cel de 90% este de aproximativ 737 milioane euro venituri fiscale și salariale.

Această diferență arată importanța condițiilor de producție locală, dar nu reprezintă un câștig garantat. Creșterea localizării presupune investiții, transfer tehnologic, personal calificat și capacități productive care trebuie dezvoltate înaintea executării contractelor.

În consecință, interesul economic al României nu constă numai în semnarea contractelor militare, ci și în negocierea unor obligații industriale care să poată fi realizate și verificate.

XIV. Bilanțul economic final

Valorile referitoare la Mangalia reprezintă prețuri de valorificare a unor active și nu se adaugă la veniturile fiscale și salariale estimate din contractele militare.

Concluzie

Contractele Rheinmetall trebuie analizate în raport cu trei interese fundamentale ale României: legalitatea angajării statului, modernizarea capacității de apărare și dezvoltarea industriei naționale.

În ipoteza executării în România a 90% din valoarea contractelor, activitatea industrială locală ar putea ajunge la aproximativ 5,120 miliarde euro. Aceasta ar putea genera venituri fiscale directe de aproximativ 520 milioane euro și salarii nete de aproximativ 586 milioane euro, respectiv un total de 1,106 miliarde euro venituri publice și private.

Aceste beneficii economice nu pot substitui însă respectarea Constituției și a legilor care reglementează angajarea cheltuielilor publice. Dacă actele care au permis încheierea contractelor au fost adoptate cu depășirea competențelor constituționale sau dacă procedurile obligatorii de aprobare au fost încălcate, trebuie examinată nulitatea contractelor, nu presupusul cost al rezilierii lor.

Situația Șantierului Naval Mangalia adaugă o dimensiune patrimonială acestei probleme. Activele unei capacități industriale strategice au fost adjudecate pentru aproximativ 138 milioane euro, după reducerea prețului inițial de 184 milioane euro. Procedura este contestată în instanță, iar informațiile privind existența unei oferte concurente mai mari necesită verificarea documentelor invocate.

Guvernul a prezentat achiziția șantierului ca rezultat al negocierilor privind programul SAFE. Tocmai această legătură impune examinarea competenței autorităților care au negociat, a obligațiilor asumate și a respectării procedurii de insolvență.

România nu trebuie să confunde achizițiile militare finanțate din bani publici cu investițiile germane efective. Nu trebuie nici să considere că transferul unor active industriale către un investitor străin constituie, prin el însuși, o garanție a dezvoltării industriei naționale.

Experiența Poloniei arată importanța unei industrii de apărare capabile să participe direct la producție, să negocieze transferul tehnologic și să păstreze în economia națională o parte importantă a valorii create.

Pentru România, verificarea legalității contractelor trebuie însoțită de o evaluare a beneficiilor industriale, a contribuției furnizorilor români și a destinației profiturilor.

Statul român trebuie să explice nu numai de ce a angajat aproape 5,7 miliarde euro pentru achiziții militare, ci și în ce condiții juridice a făcut-o, cât din această sumă se transformă în producție românească și de ce un activ industrial strategic precum Șantierul Naval Mangalia a fost adjudecat la un preț redus cu aproape 46 milioane euro față de valoarea inițială de pornire.

Interesul național nu poate fi stabilit numai prin valoarea contractelor semnate. El trebuie determinat prin legalitatea angajamentelor, capacitatea de apărare obținută, protejarea patrimoniului industrial și valoarea economică rămasă efectiv în România.

O analiză Daniel Udrescu, CPA, expert contabil judiciar și auditor