În 2017, o gospodărie a cheltuit 2.872 lei, din care o cincime pentru stat

gospodarie2131232venit
Cheltuielile totale lunare ale unei gospodării au fost anul trecut de 2.872 lei în creștere cu 10% față de anul anterior. Cele mai mari cheltuieli le au gospodăriile de salariați care au plătit de 12,1 ori mai mult decât cele de pensionari.
Din totalul cheltuielilor pe o gospodărie, cea mai mare pondere o deține consumul, cu 71%, urmate de cele pentru plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor (21,1%).
Structura cheltuielilor totale ale gospodăriilor populației în 2017
Cheltuieli de consum 71%
Impozite, contributii etc 21,1%
Cheltuieli de productie 3,6%
Cheltuieli pentru investitii 0,5%
Alte cheltuieli 3,8%
În 2017, cheltuielile totale destinate consumului au crescut la 2039 lei, față de 1811 lei în anul anterior. În structura consumului, se observă o creștere accentuată a cheltuielilor pentru mărfurile nealimentare, la 36,1%, cu 3 puncte procentuale mai mult decât anul anterior. Această majorare se constată atât în mediul rural, cât și în mediul urban.
Din totalul cheltuielilor pentru consum ale unei gospodării, cele bănești au însumat 1841,4 lei, iar autoconsumul, care este definit de statistică drept contravaloarea consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare și nealimentare din resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei) a reprezentat aproape 110% din total cheltuieli, adică 197,6 lei pe gospodărie.
O cincime din cheltuieli merge la stat
Statul lua anul trecut peste o cincime din ceea ce înseamnă cheltuieli ale gospodăriilor cu impozite și taxe. Un raport al Institutului Național de Statistică (INS) arată că în anul 2016 un procent de 20,3% din cheltuielile gospodăriilor reprezentau impozite și diferite contribuții, iar în 2017 ponderea a crescut la 21,1%.
Comparativ cu gospodăriile pensionarilor, impozitele și contribuțiile plătite de salariați au fost de 6,4 ori mai mari, iar pe zone, mediul urban plătește de 2,1 ori mai mult decât cel rural.
“În anul 2017, impozitele asupra veniturilor, contribuțiile la bugetele de asigurări sociale, cotizațiile și alte impozite și taxe, au deținut o pondere de 21,1% din cheltuielile totale, ridicându-se în medie la suma de 606,4 lei lunar pe o gospodărie, din care impozitul pe salariu a reprezentat 41,6% (39,7% în 2016), iar contribuțiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de șomaj și pentru asigurările de sănătate) peste jumătate, 56,2% (58,4% în 2016), din totalul impozitelor”, se arată în document.
Conform INS, impozitele, contribuțiile, cotizațiile, taxele dețin o pondere mare în cheltuielile totale ale gospodăriilor în ale căror venituri predomină veniturile salariale.
Astfel, în anul 2017 ponderea acestora în cheltuielile totale a fost de 30% pentru gospodăriile de salariați, comparativ cu 12,2% pentru cele de șomeri, 9,1% pentru gospodăriile de pensionari, 4,7% pentru cele de lucrători pe cont propriu în activități neagricole și numai 4,1% în cazul gospodăriilor de agricultori.
De altfel, în anul 2017, cuantumul mediu al transferurilor aflate în sarcina gospodăriilor de salariați a fost de 12,1 ori mai mare decât al celor plătite de gospodăriile de agricultori, de 11,6 ori mai mare decât transferurile plătite de gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activități neagricole, de 6,4 ori mai mare decât al celor de pensionari și de 5,4 șomeri ori mai mare decât al gospodăriilor de șomeri.
În profil teritorial se înregistrează diferențe relativ mari de nivel și pondere a transferurilor între urban și rural și un grad mai scăzut de diferențiere pe regiuni. Cuantumul impozitelor, contribuțiilor etc. plătite în medie de o gospodărie din mediul urban a fost de 2,1 ori mai mare decât al celor plătite de gospodăriile din mediul rural, iar ponderea lor în totalul cheltuielilor a fost de 24,5% și, respectiv, de 15,3%.
În profil regional se remarcă amplasarea a două regiuni pe cele două extreme (inferioară și superioară): Nord-Est, cu nivelul minim al acestui tip de cheltuieli de 416,2 lei lunar în medie pe o gospodărie (16,5% din cheltuielile totale) și București-Ilfov, cu nivelul maxim de 1043,7 lei (27,5%), restul înregistrând niveluri între 504 - 638 lei și ponderi în cheltuielile totale între 19% - 22,4%.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News





















