SURSE: Din septembrie s-ar putea reveni la PREȚURI REGLEMENTATE pentru gaze și energie

Foto ilustrativ
Sunt negocieri intense în coaliția de guvernare pentru revenirea la prețuri reglementate pentru energia electrică și gazele naturale. Acest lucru ar urma să se întâmple din luna septembrie, au declarat surse politice pentru Realitatea Plus. Prețurile au fost liberalizate din vara anului 2020 și de atunci facturile românilor au crescut constant.
Propunerea de revenire la o piață în care prețurile să fie reglementate de stat vine din partea PSD, care susține că în actualul context, național și internațional, multor români le va fi din ce în ce mai greu să suporte facturile, mai ales că se apropie sezonul rece. De altfel, social-democrații susțin, în paralel, și o formă de plafonare, pe o perioadă limitată de timp.Potrivit PSD, ”reglementarea pieței energetice reprezintă un instrument de importanță decisivă în efortul statului de a stopa avalanșa scumpirilor. Este o soluție care poate oferi mai mult spațiu Guvernului să se asigure că, la iarnă, oamenii și economia vor avea și își vor permite să plătească căldura, electricitatea și carburanții”.Pe de altă parte, atât PNL, cât și unii specialiști în energie susțin că impunerea unor prețuri ar denatura piața, iar efectul ar fi că statul ar urma să plătească drept compensare sume tot mai mari. În acest sens este invocată situația din iarna și primăvara acestui an, când Executivul a estimat că valoarea totală a schemelor de ajutor va fi de circa 9 miliarde de lei, dar s-a ajuns la circa 40 de miliarde de lei, potrivit Realitatea Plus.
Citește și:
- 16:14 - Motorină mai ieftină cu 30 de bani: Lista completă a măsurilor care scad prețul la carburant
- 21:48 - Schema de ieftinire a motorinei, modificată. Ce se întâmplă cu prețul la pompă și de ce benzina nu este inclusă
- 20:52 - Subvenție motorină 2026: Schimbări în mecanismul de rambursare a accizei. Plățile către transportatori, efectuate în regim de urgență
- 18:53 - Cum a ajuns benzina să coste de 80 de ori mai mult în România decât în Iranul aflat în stare de război
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










