Românii cu mai mulți copii ar putea plăti PREȚUL MINIM de plafonare, INDIFERENT de consum

Cum să nu te ardă la buzunare prețul facturii la curent. Recomandările ANPC
Facturile vor fi calculate nu doar în baza consumului, ci și în funcție de numărul de copii! Asta au decis liderii Coaliției. Amendamentul a fost, deja, adoptat de Senat. În plus, parlamentarii vor introduce în lege și facilități privind plafonarea pentru fabricile de medicamente, instituțiile de cult, pentru serviciile publice, respectiv companiile de apă, dar și pentru companiile de transport.
Potrivit amendamentului, românii care au în întreţinere cel puţin 3 copii care merg la şcoală vor plăti PREȚUL MINIM de plafonare, 0,68 lei/kWh, indiferent de consum. Prevederea se aplică şi dacă cei 3 copii urmează diverse forme de învățământ și nu au mai mult de 26 de ani.
În mod normal, tariful este aplicat celor care nu depășesc un consum de 100 KWh lună.
"a1) prin excepție de la litera a), 0.68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declarației pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat.
a2) prin excepție de la litera a), 0.68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, pentru întreg consumul realizat", se arată în amendamentul Ordonanţei de Urgenţă.
Modificarea a fost făcută pe ultima sută de metri, marți, în comisia de specialitate și urmează să ajungă în plen, cu toate că a fost contestată de distribuitorii de energie, potrivit Realitatea Plus.
Aceștia au afirmat că va fi o povară în plus să identifice și să evidențieze familiile cu 3 copii și forma de învățământ pe care o urmează.
Citește și:
- 16:14 - Motorină mai ieftină cu 30 de bani: Lista completă a măsurilor care scad prețul la carburant
- 21:48 - Schema de ieftinire a motorinei, modificată. Ce se întâmplă cu prețul la pompă și de ce benzina nu este inclusă
- 20:52 - Subvenție motorină 2026: Schimbări în mecanismul de rambursare a accizei. Plățile către transportatori, efectuate în regim de urgență
- 18:53 - Cum a ajuns benzina să coste de 80 de ori mai mult în România decât în Iranul aflat în stare de război
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










