Guvernul joacă alba-neagra cu plafonarea tarifelor la energie. Ce mesaj transmite ministerul condus de Sebastian Burduja?

HIDROELECTRICA REDUCE FACTURILE PENTRU OCTOMBRIE ȘI NOIEMBRIE
Guvernul continuă să se joace cu nervii românilor în ceea ce privește eliminarea plafoanelor la energie electrică și gaze naturale începând cu 1 aprilie 2025. Cu toate că multe companii au transmis deja notificări privind noile tarife, Ministerul Energiei susține că o decizie finală nu a fost încă luată.
„Scenariile analizate în prezent de Grupul Interministerial creat în luna noiembrie 2024 prin decizia Prim-ministrului României 380/2024 prevăd foarte clar că liberalizarea se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor și nu se limitează la data de 1 aprilie 2025 sau la consumatorii vulnerabili", a explicat instituția.
„Scenariile de lucru țin cont de implementarea unor mecanisme deja testate de statul român, precum cardurile de sprijin (ex: cardul de energie, cardul de alimente, cardul de vacanță), însă nu sunt excluse ajustări sau măsuri care vor fi identificate pe parcursul întâlnirilor de lucru ale Grupului Interministerial. Ne-am propus ca până la finalul lunii ianuarie să identificăm cele mai bune soluții pentru perioada post 1 aprilie 2025.
Obiectivul Ministrului Energiei, având și calitatea de vicepreședinte al comitetului interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili și combaterea sărăciei energetice, este ca și după 1 aprilie 2025, și aici ne referim la toate categoriile de consumatori, prețurile la energie să fie corecte și nu vină ca o povară pentru bugetele lor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
Context
În prezent, clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0- 100 kWh au un tarif plafonat la 0,68 lei/kWh, cei care au între 100,01 kWh şi 255 kWh, precum şi clienţii cu consum lunar între 255,01 şi 300 kWh (pentru consumul primilor 255 kWh) au un tarif de 0,80 lei/kWh. Pentru consumul de energie electrică ce depăşeşte 255 kWh, tariful este de 1,3 lei, relatează Ziarul Financiar, conform Mediafax.
Marii jucători din energie au sustinut în repetate rânduri eliminarea plafonării tarifelor la energie electrică şi gaze.
Ministerul Energiei a precizat în toamna trecută că, în cazul renunţării la preţurile plafonate, consumatorii va trebui să achite preţurile din piaţă care, în funcţie de evoluţie, vor putea fi mai mari sau mai mici decât cele plafonate.
Citește și:
- 16:14 - Motorină mai ieftină cu 30 de bani: Lista completă a măsurilor care scad prețul la carburant
- 21:48 - Schema de ieftinire a motorinei, modificată. Ce se întâmplă cu prețul la pompă și de ce benzina nu este inclusă
- 20:52 - Subvenție motorină 2026: Schimbări în mecanismul de rambursare a accizei. Plățile către transportatori, efectuate în regim de urgență
- 18:53 - Cum a ajuns benzina să coste de 80 de ori mai mult în România decât în Iranul aflat în stare de război
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










