Anunțul momentului despre facturi. Ce se întâmplă cu plafonarea prețurilor energiei

Guvernul urmează să aprobe vineri PLAFONAREA prețului de achiziție al energiei la 450/MWh
Se apropie sezonul rece, iar românii vor aștepta, din nou, cu groază, facturile de iarnă la gaze și curent electric.
Guvernul nu intenționează să ia în calcul eliminarea plafonului de 0,68 RON pentru cei care au un consum mic, de până la 100 de kilowați-oră, a declarat ministrul Energiei.
"Este exclus să luăm în calcul eliminarea unor asemenea plafoane. Noi ne dorim să păstrăm un preţ cât mai mic la factura cetăţenilor şi a companiilor româneşti. Aceasta este prioritatea", a spus Sebastian Burduja.
El a mai precizat că schema de compensare-plafonare este în vigoare până în martie 2025, iar Comisia Europeană doar ne-a făcut anumite recomandări, nu impuneri, la fel ca şi altor state europene.
"Preferința mea și dorința mea ca ministru al Energiei este să păstrăm schema așa cum este, cel puțin până trecem această iarnă." a dat asigurări Sebastian Burduja.
Românii nu trebuie să se teamă nici de vreo avalanşă de facturi, întrucât spre deosebire de anul trecut, schema de consum şi plată este stabilizată, atât în ceea ce priveşte consumatorii, cât şi furnizorii.
Fără haosul facturilor întârziate
"Cu atât mai mult nu dorim să mai umblăm la această schemă, s-o ajustăm pentru că abia avem o stabilitate în piață, abia furnizorii au început să-și pună la punct toate sistemele de facturare și nu mai există acele erori.
Deci vrem să menținem sistemul cât mai stabil și un preț cât mai mic la factură." a mai precizat ministrul.
De asemenea, acesta a dezvăluit că, aproape 5 milioane de gospodării, din România au plătit factura la curent cam 35 de lei pe lună, în această perioadă de criză energetică.
În ceea ce privește datoriile pe care statul român le înregistrează către furnizori, ministrul spune că s-a inițiat o ordonanță de guvern acum 3 - 4 săptămâni, iar Ministerul Finanțelor a livrat deja în jur de 2,3 miliarde lei, bani pentru a se achita restanțele către furnizori.
Citește și:
- 16:14 - Motorină mai ieftină cu 30 de bani: Lista completă a măsurilor care scad prețul la carburant
- 21:48 - Schema de ieftinire a motorinei, modificată. Ce se întâmplă cu prețul la pompă și de ce benzina nu este inclusă
- 20:52 - Subvenție motorină 2026: Schimbări în mecanismul de rambursare a accizei. Plățile către transportatori, efectuate în regim de urgență
- 18:53 - Cum a ajuns benzina să coste de 80 de ori mai mult în România decât în Iranul aflat în stare de război
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










