Sindicaliștii Cartel Alfa protestează, joi, în București, pentru a cere majorarea urgentă a salariilor şi pensiilor, dar și reducerea costurilor de trai. Manifestările încep la ora 11:30, în Piața Victoriei, urmând ca după-amiază să se mute în Piața Revoluției. La proteste participă și delegații din țară, care au organizat mitinguri similare în mai multe mari orașe.
”Preţurile la energie, alimente şi alte produse esenţiale cresc în spirală la niveluri care trimit milioane de lucrători în sărăcie, în timp ce Guvernul, economiştii şi bancherii iau măsuri care pun presiune şi mai mare asupra cetăţenilor (spre exemplu, prin creşterea dobânzilor), în timp ce companiile din energie au profituri record”, au transmis sindicaliştii Cartel Alfa.
Potrivit acestora, scosturile aberante la energie şi costurile în creştere ale alimentelor şi ale altor bunuri esenţiale forţează milioane de lucrători să facă alegeri dureroase şi îi împing pe mulţi în sărăcie, informează News.ro.
”În acelaşi timp, atragem atenţia şi asupra faptului că, în contextul actualelor preţuri, foarte multe unităţi economice sunt puse în situaţia de a-şi înceta activitatea, iar cetăţenii români vor fi puşi în situaţii dramatice din cauza superficialităţii cu care este tratată problema la nivel politic”, a mai transmis confederaţia sindicală.
Sindicaliştii apreciază că este nevoie de acţiune imediată în patru direcţii prioritare:
Protestul Cartel Alfa s-a derulat, în perioada 17-21 octombrie 2022, sub forma a două caravane care au plecat din zonele Ardeal (Zalău) şi Moldova (Botoşani) spre Bucureşti, fiind organizate proteste pe traseu.
Cele două caravane se vor întâlni la Bucureşti. La ora 11.30 în Piaţa Victoriei, iar la ora 14.00 Piaţa Revoluţiei.
Citește și:
- 13:53 - Protest masiv la CE Oltenia: aproape 1.500 de angajați se tem că vor fi concediați de la 1 aprilie – VIDEO
- 09:38 - Prețurile alimentelor ar putea exploda dacă benzina ajunge la 10 lei: avertismentul specialiștilor
- 10:36 - Cu cât cresc facturile la gaze de la 1 aprilie. Anunțul făcut de unul dintre cei mai mari furnizori
- 10:23 - Prețurile carburanților la benzinăriile din București au sărit din nou cu 9 bani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News








