Potrivit datelor de la Institutului Național de Statistică, date vineri publicității, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, Produsul Intern Brut a scăzut, comparativ cu perioada similară din 2019, cu 5,1% pe seria brută și cu 4,6% pe seria ajustată sezonier.
Produsul Intern Brut a fost mai mare, în termeni reali, cu 5,6%, în trimestrul III, comparativ cu trimestrul anterior. Pe serie ajustată sezonier, în trimestrul III 2020, comparativ cu trimestrul anterior, PIB a crescut cu 5,6%. Față de același trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 6,0%. În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2019, Produsul Intern Brut a scăzut cu 4,6%.
Pe serie brută, comparativ cu același trimestru din anul 2019, PIB în trimestrul III 2020 a înregistrat o scădere cu 6,0%. În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, față de aceeași perioadă din anul 2019, PIB a scăzut cu 5,1%.
Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2020 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, fiind înregistrate modificări ale indicilor de volum comparativ cu a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul II 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 364 din 9 octombrie 2020. Astfel, rezultatele trimestrului II 2020, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite de la 88,1% la 87,8%.
Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiți, a modificării seriilor brute și a numărului de observații disponibile.
De asemenea, instituția precizează că Produsul Intern Brut pentru trimestrul III 2020, date provizorii (1), va fi publicat prin comunicat de presă, conform calendarului de pe site-ul INS, în data de 8 decembrie 2020.
Sursa: Realitatea Financiara