Românii care-și încălzesc locuințele de la rețelele de termoficare ar putea beneficia de facturi mai mici de anul viitor, ca urmare a aplicării cotei reduse de TVA. Aceeași lege, publicată marți în Monitorul Oficial, prevede și interzicerea sistării de agent termic primar în perioada sezonului rece.
Legea nr. 196/2021 prevede o serie de modificări legate de sistemul de producere și furnizare a căldurii în sistem centralizat. Printre altele, aceasta prevede și reducerea cotei de TVA aplicate livrării energiei termice pentru populație.
Este vorba de aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, iar modificarea va intra în vigoare în Codul fiscal în termen de 6 luni calculate de la momentul publicării Legii 196 în Monitor - mai exact, din 13 ianuarie 2022, potrivit avocatnet.ro.
În prezent, energia termică se taxează la cota standard TVA de 19%.
Aceeași lege prevede și că autoritățile locale pot decide să suporte în totalitate sau doar parțial costurile de racordare a consumatorilor și/sau a producătorilor, în funcție de interesul comunității.
Suplimentar, noua lege introduce obligația pentru producătorii de energie termică de a furniza, pe toată perioada iernii, căldură populației. Acest lucru ar trebui să elimine sincopele apărute în anii trecuți în furnizarea de energie termică către populație.