Există momente în istoria civilizației în care progresul nu este determinat doar de o mare descoperire sau de o invenție revoluționară, ci de schimbarea modului în care oamenii organizează cunoașterea. Aceasta este, poate, una dintre legile discrete ale evoluției umane. Fiecare mare salt al civilizației a fost precedat de o schimbare a arhitecturii cunoașterii.
Academia antică a organizat cunoașterea în jurul reflecției filosofice și al dialogului. Universitatea medievală a construit primele instituții stabile ale cunoașterii, grupând-o în jurul marilor domenii ale epocii, teologia, dreptul, medicina și filosofia. Revoluția Industrială a schimbat din nou paradigma. Explozia cunoașterii a făcut imposibilă stăpânirea tuturor domeniilor, iar universitatea modernă s-a reorganizat în facultăți, departamente și specializări. Acest model a produs una dintre cele mai spectaculoase perioade de progres din istoria omenirii și continuă să fie fundamentul educației moderne.
Astăzi însă, lumea a intrat într-o nouă etapă. Nu mai suferim din lipsă de informație, ci din fragmentarea ei. Cunoașterea este distribuită între mii de discipline, institute și baze de date, în timp ce problemele pe care trebuie să le rezolvăm au devenit din ce în ce mai integrate.
Cancerul nu mai este doar o problemă medicală. El implică genetica, biologia moleculară, bioinformatica, inteligența artificială, imagistica, farmacologia, ingineria biomedicală, matematica și etica. Îmbătrânirea nu poate fi înțeleasă fără chimie, genomică, nutriție, neurologie, economie și psihologie. Apa nu mai este doar domeniul hidrologilor. Ea reunește energia, schimbările climatice, agricultura, biodiversitatea, navigația, economia și dreptul internațional.
Problemele au devenit sisteme complexe, în timp ce instituțiile au rămas organizate pe discipline.
Poate că această contradicție anunță următorul salt în evoluția arhitecturii cunoașterii.
Dacă Evul Mediu a inventat universitatea, iar Revoluția Industrială a inventat specializarea, secolul XXI ar putea inventa organizarea cunoașterii în jurul misiunilor.
În loc ca facultatea să fie unitatea fundamentală de organizare, aceasta ar putea deveni misiunea.
În locul unei Facultăți de Medicină, al unei Facultăți de Informatică și al unei Facultăți de Inginerie care colaborează ocazional, ar putea exista un Institut pentru Sănătate și Longevitate, în care medicii, geneticienii, bioinformaticienii, chimiștii, inginerii biomedicali, specialiștii în inteligență artificială, economiștii și juriștii lucrează permanent pentru același obiectiv.
În locul unor facultăți separate de hidrologie, energetică, ecologie și drept, ar putea exista un Institut pentru Apă, unde toate aceste discipline sunt integrate încă din faza de cercetare, educație și aplicare practică.
În acest model, disciplinele nu dispar și nici nu își pierd identitatea. Ele devin infrastructura intelectuală a unui nou tip de instituție. Centrul nu mai este disciplina, ci problema care trebuie rezolvată. Profesorul nu mai aparține exclusiv unei facultăți, ci unei misiuni. Studentul nu mai este pregătit doar pentru o profesie, ci pentru înțelegerea și rezolvarea sistemelor complexe.
Poate că aceasta este următoarea etapă în evoluția instituțiilor cunoașterii. După Academia antică, după universitatea medievală, după universitatea industrială și după universitatea digitală, caracterizată prin acces aproape nelimitat la informație și colaborare globală, urmează o nouă generație de instituții, Institutul Marilor Probleme.
Nu va fi definit prin facultăți, ci prin misiuni. Nu va măsura succesul prin numărul disciplinelor pe care le găzduiește, ci prin capacitatea de a rezolva probleme fundamentale ale umanității, sănătatea și longevitatea, apa, energia, alimentația, orașele viitorului, schimbările climatice sau explorarea spațiului.
Dacă această ipoteză este corectă, atunci nu discutăm doar despre reforma universității. Discutăm despre următorul pas în evoluția modului în care civilizația produce cunoaștere. Așa cum fiecare mare transformare istorică a fost precedată de o nouă arhitectură a cunoașterii, este posibil ca și următorul mare salt al omenirii să înceapă nu cu o invenție, ci cu o nouă instituție.
Expert contabil judiciar Daniel Udrescu
