Companiile și persoanele fizice care au acumulat datorii la stat pe perioada crizei coronavirusului mai au timp până la finalele lunii septembrie să acceseze 2 dintre cele trei mecanisme temporare pentru reeșalonare. A 3-a variantă, pentru amnistia fiscală, mai este timp până în ianuarie 2022.
Restructurarea financiară din OG 6/2019, accesibilă DOAR FIRMELOR le oferă posibiitatea de restructurare a obligațiilor principale restante la 31 decembrie 2020 și a obligațiilor accesorii aferente. Notificarea intenției de a beneficia de restructurare se depune până la 30 septembrie 2021, iar cererea de restructurare se depune până la 31 ianuarie 2022.
Amnistia fiscală prin OUG 69/2020 este accesibilă atât persoanelor fizice, cât și firmelor. Aceasta se referă la anularea obligațiilor accesorii, dacă sunt achitate obligațiile principale care erau restante la data de 31 martie 2020. Concret, dobânzile, penalitățile și orice alte accesorii se anulează dacă obligațiile principale restante se achită până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor – adică cel târziu până la 31 ianuarie 2022.