În procesul de trecere la liberalizarea totală a pieței energiei au fost descoperite probleme care prejudiciază grav interesele consumatorilor, a anunțat Sorin Susanu, comisar-şef pentru regiunea Braşov al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Acesta a precizat că o echipă de comisari se va ocupa strict de sectorul energetic.

„Ţinând cont de faptul că de la 1 ianuarie 2021 se liberalizează piaţa energiei electrice, comisarii din cadrul C.R.P.C. R.C. (Braşov) au demarat de câteva luni controale în vederea evitării practicilor înşelătoare din partea agenţilor economici care vor vinde energie şi, din păcate, au fost descoperite probleme care prejudiciau grav interesele consumatorilor, motiv pentru care au fost aplicate atât sancţiuni importante, dar şi măsuri de remediere a deficienţelor. Am început să primim sesizări referitoare la diferite nereguli în acest domeniu şi se pare că pot exista încă practici comerciale incorecte, motiv pentru care am decis ca la nivelul C.R.P.C. R.C. (Braşov) să se constituie o echipă de comisari care se vor ocupa doar de acest domeniu şi vor coordona activitatea comisarilor din judeţele subordonate desemnaţi să desfăşoare activităţi similare”, a scris Susanu pe Facebook.

Comisarii vor cerceta dacă furnizorii de energie electrică au informat consumatorii, corect și transparent, privind ofertele, dar vor verifica și eventuale practici comerciale incorecte sau potenţialele clauze abuzive

Șeful ANPC Brașov a ataşat postări o fotografie în care se vede că un consumator a aşteptat la telefon o oră la numărul de informaţii al unei mari companii de electricitate.

Susanu a precizat că, în ciuda faptului că ANPC oferă posibilitatea consilierii gratuite a agenţilor economici, la nivelul regiunii Brașov nu a fost primită nicio solicitare.

„Nu dorim să luam în calcul faptul că nu au dorit să ne consulte tocmai pentru a nu descoperi anumite probleme, deoarece, dacă aceste probleme există, ele vor fi cu siguranţă analizate de instituţia noastră”, a mai scris oficialul ANPC.

Agenția brașoveană a ințiat o achetă și în cazul unuia dintre cei mai importanți furnizori de gaze naturale, ca urmare a ofertei netransparente oferite în vară, la momentul treceri la piața concurențială.

 

Articolul precedentE-Distribuţie Dobrogea a investit 105 milioane de lei în modernizarea reţelelor
Articolul următorSenatul a decis: alocația pentru copii NU se dublează! Alocația de stat pentru copii va crește cu 20% de la 1 ianuarie 2021