Piaţa asigurărilor din România a avut o evoluţie pozitivă în trimestrul I 2019, cu o creştere de 7,4% a primelor brute subscrise pentru ambele categorii de asigurări, generale şi de viaţă, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.
Volumul de prime brute subscrise s-a situat la 31 martie 2019 la 2,71 miliarde lei, dintre care 79% (aproximativ 2,14 miliarde lei) reprezintă prime brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale.
S-a remarcat însă tendinţa de consolidare a segmentului de asigurări de viaţă ce a înregistrat o creştere semnificativă şi pe parcursul trimestrului I 2019 (8,75% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior), iar comparativ cu perioada 2014 – 2016 se observă creşterea ponderii asigurărilor de viaţă în volumul total de prime brute subscrise.
Gradul ridicat de concentrare pe piaţa asigurărilor reprezintă o vulnerabilitate atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piaţă semnificative deţinute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare, conform primului Raport privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare, publicat luni de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
„Din perspectiva expunerii pe clase, piaţa asigurărilor din România se caracterizează printr-un grad ridicat de concentrare atât pentru segmentul asigurărilor generale (se observă dominanţa asigurărilor auto în piaţa locală), cât şi în ceea ce priveşte activitatea de asigurări de viaţă. Dependenţa pieţei locale de asigurările auto a adus pierderi societăţilor de asigurare de-a lungul timpului. Se constată înregistrarea unor rate combinate ale daunei supraunitare pentru clasele A10 (RCA şi CMR) şi A3 (CASCO) în trimestrul I aferent perioadei 2018 – 2019, ceea ce indică pierderi pentru unele societăţi pe aceste categorii de asigurări. De asemenea, indemnizaţiile brute plătite pentru aceste clase de asigurare au o valoare de 1,19 miliarde lei în trimestrul I 2019, reprezentând 88% din totalul indemnizaţiilor brute plătite pentru asigurările generale, respectiv 76% din volumul total de indemnizaţii brute plătite la nivelul întregii pieţe. Despăgubirile brute plătite pentru clasele de asigurare auto au o valoare ridicată şi ca pondere în totalul primelor brute subscrise pentru aceste asigurări, adică reprezintă cumulat circa 77% din primele brute subscrise pentru cele două categorii de asigurări (clasele A10 şi A3)”, se menţionează în raport.
Pentru diminuarea dependenţei pieţei asigurărilor de asigurările auto, ASF a derulat o serie de programe de educaţie financiară în scopul diversificării interesului consumatorilor români pentru o varietate mai largă de produse şi servicii de asigurare. Programele de educaţie financiară au vizat creşterea gradului de incluziune financiară, o mai bună înţelegere de către consumatori a produselor de asigurare existente pe piaţă, precum şi creşterea încrederii consumatorilor.
De asemenea, pentru diversificarea pieţei asigurărilor şi dezvoltarea şi a altor segmente de asigurare în vederea reducerii dependenţei pieţei de asigurările auto, la nivelul ASF au fost, de asemenea, constituite grupuri de lucru ce vizează dezvoltarea pieţelor asigurărilor agricole şi de sănătate. Pentru asigurările de sănătate au fost propuse o serie de măsuri începând cu anul 2016 (inclusiv clarificări tehnice privind aplicarea deductibilităţilor fiscale pentru poliţele de asigurări private de sănătate).
„Astfel că o analiză mai detaliată a evoluţiei acestei pieţe arată o creştere a volumului de prime brute subscrise pentru asigurările de sănătate de la o pondere de 0,75% în trimestrul I 2015 până la o pondere de 2,92% în trimestrul I 2019 pentru asigurările de sănătate asimilabile asigurărilor generale în totalul primelor brute subscrise pentru întreaga activitatea de asigurări generale, respectiv de la 2% în trimestrul I 2015 până la 5,3% în trimestrul I 2019 pentru cele asimilabile asigurărilor de viaţă în total prime brute subscrise la nivelul pieţei de asigurări de viaţă”, se precizează în raport.
Acesta mai semnalează că, pe termen lung, dezvoltarea pieţei asigurărilor de sănătate poate determina îmbunătăţirea profitabilităţii societăţilor de asigurare prin reducerea dependenţei de asigurările ce aduc pierderi mai mari, ceea ce conduce la asigurarea stabilităţii financiare a întregii pieţe a asigurărilor din România.
Conform raportului, pe parcursul trimestrului I 2019, piaţa asigurărilor nu a cunoscut fluctuaţii semnificative ale parametrilor ce vizează stabilitatea financiară şi evoluţia riscurilor specifice. S-a putut observa o tendinţă de creştere a pieţei din perspectiva primelor brute subscrise, pentru majoritatea claselor principale de activitate, iar pe ansamblu, structura pieţei a rămas dominată categoric de asigurările generale şi, în special, de asigurările auto. Gradul de concentrare (pe clase de asigurare, dar şi pentru
societăţile de asigurare) şi gradul de intermediere au rămas la niveluri ridicate.