OMV Petrom a semnat un contract privind transferul a 40 de zăcăminte onshore de ţiţei şi gaze din România către Dacian Petroleum SRL, în contexul unui transfer de activitate, potrivit unui comunicat al companiei de energie transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Cele 40 de zăcăminte ce vor fi transferate sunt situate în sudul României şi au o producţie cumulată de ţiţei şi gaze de aproximativ 1.700 baril echivalent petrol (bep)/zi, reprezentând circa 1% din producţia OMV Petrom.
Transferul drepturilor şi obligaţiilor din acordurile de concesiune este supus aprobării autorităţilor, conform Legii Petrolului.
„Transferul este parte a programului de optimizare a portofoliului Diviziei Upstream a OMV Petrom, care are ca scop eficientizarea operaţiunilor şi concentrarea pe cele mai profitabile zăcăminte cheie”, precizează compania.
Dacian Petroleum S.R.L. a încheiat contractul de transfer al activităţii având ca scop extinderea duratei de viaţă a celor 40 de zăcăminte, considerate marginale pentru OMV Petrom. În baza contractului, OMV Petrom va transfera, de asemenea, sondele şi infrastructura de ţiţei şi gaze aferentă, împreună cu aproximativ 190 de salariaţi.
Potrivit sursei citate, procesul de selecţie a companiei care va prelua licenţele s-a desfăşurat în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale şi s-a desfăşurat pe o perioadă de 30 de luni, cu participarea unor companii din România şi din străinătate.
Acesta este al treilea transfer din programul de optimizare a portofoliului Upstream al OMV Petrom. Anterior, au mai fost transferate alte 28 de zăcăminte: 19 zăcăminte în august 2017 şi alte 9 în martie 2019, toate către Mazarine Energy România SRL.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficientă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinarii, la sfârşitul lunii septembrie 2019, sub doua branduri, OMV şi Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2018.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.