Vicepremierul, Viroel Ștefan, a ieșit public, ieri seară, pentru a anuța proiectele pe care Guvernul le-a stabilit a fi construite în parteneriat public privat (PPP). România nu are demarat în acest moment nici un astfel de parteneriat deși la el se face referire din anii 2000, ultima oară în timpul Guvernului Ponta, când era dată ca sigură realizarea autostrăzii Brașov-Comarnic.

Guvernul pare că se concentrează pe zonele care suferă din lipsa de autostrăzi, în special sudul ţării unde lipsa autostrăzilor împiedică industria auto să investească mai mult. Unul dintre proiectele de autostrăzi vizează autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, în lungime de 100 de kilometri şi va include şi un pod peste Prut, astfel încât autostrada să preia vehiculele pe relația cu Republica Moldova. „Acest proiect va lega Moldova la reţeaua de transport a Europei, iar acest lucru va reprezenta un argument foarte important pentru atragerea investiţiilor în această zonă a ţării””, a spus Ştefan. „Ce proiectăm aici vine să completeze şi să asigure legătura între Bucureşti, Ploieşti şi Braşov. Această autostradă va fi poate cel mai râvnit proiect care va fi lansat în parteneriat public privat şi va fi una din cele mai circulate din România de natură să expoateze potenţialul turistic al zonei”, a afirmat vicepremierul. Al treilea proiect de autostradă, Autostrada Sudului, în lungime de 550 km „este un proiect important pentru Craiova, dar şi la celelalte zone limitrofe”, a declarat Viorel Ştefan, referindu-se la o promisiune la fel de veche, ca preluarea Fabricii de la Craiova de către Ford. Nimic nu va scăpa de PPP spus că alte proiecte vizează refacerea infrastructurii spitalicești, inclusiv construcţia Complexului medical Carol Davila. Acest spital mamut va ocupa pe o suprafaţă de 300 de hectare și va avea 3.000 de paturi, 37 săli de operaţie, o facultate de medicină şi cămine studenţeşti, locuinţe şi spaţii rezidenţiale, parcări, hotel pentru însoţitorii pacienţilor şi multe altele”, a precizat Viorel Ștefan. Se estimează că toate proiectele spitalicești vor necesita15-20 miliarde euro. De asemenea, Viorel Ştefan a menţionat că toate proiectele vor putea începe anul viitor, cu termene de finalizare de 5 ani la autostrăzi, 3 ani pentru spitalul republican şi cel mult 7 ani pentru complexul medical.

Ieșirea intempestivă, marți la ora 19, după cea a Kalus Iohannis, care a cerut imperativ guvernului să ia măsuri de fructificare a fondurilor europene din care s-a consumat 10% pune sub semnul întrebării veridicitatea celor anunțate de Viorel Ștefan. Cu atât mai mult cu cât aseară nu s-a pomenit nimic de fondurile europene.

Vezi aici lista obiectivelor strategice fixate a fi realizate prin PPP: https://www.scribd.com/document/379892685/Prezentare-Proiecte-de-Investitii-Strategice-Prin-PPP#from_embed

 

Articolul precedentA fi sau a nu fi bani pentru pensiile de stat. Dar Pilonul II?
Articolul următorVezi ce serviciu inedit a inventat Amazon pentru angajații demotivați

Comments are closed.