În trimestrul II numărul mediu de pensionari a fost de 5,207 milioane persoane, cu 16.000 mai puțini față de trimestrul precedent a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică.
Raportat la numărul de salariați, județul Teleorman conduce în top, cu 16 pensionari la 10 salariați, media națională fiind de 9 pensionari la 10 salriați.
Numărul pensionarilor este în scădere continuă. În 2017, numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,228 milioane, în scădere cu 29.000 faţă de anul anterior.
Pensia medie lunară (se iau în calcul toate pensiile – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.) a fost de 1122 lei, neschimbată față de trimestrul precedent. Însă în primul trimestru din 2018, pensia medie a scăzut cu 0,9% față de ultimul trimestru al enului trecut.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1073 lei, iar în raport cu salariul mediu net a fost de 48,2%, în scădere față de 51,3% în primul trimestru al anului.
Indicele pensiei medii reale față de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale și IPC a fost de 98,7%.
Cu alte cuvinte, puterea de cumpărare a pensiei medii reale a scăzut cu 1,3%, comparativ cu trimestrul precedent.
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,9% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,7%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.
”Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în Botoṣani, Dâmboviṭa ṣi Neamṭ”, se arată în comunicat.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 505 de lei (860 lei în judeţul Botoṣani, 866 lei Giurgiu, 887 lei Vrancea faţă de 1365 lei în Municipiul Bucureşti, 1359 lei Hunedoara ṣi 1280 lei în judeṭul Braṣov).
Comments are closed.