Românii pot subscrie de marţi pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur. Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%., potrivit comunicatului Ministerului Finanţelor.
Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 2 – 22 aprilie de la unităţile Trezoreriei, în perioada 2 – 19 aprilie de la oficiile Poştei Române din pentru mediul urban, şi în perioada 2 – 18 aprilie pentru mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fără plafon maxim individual de subscriere.
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. După încheierea perioadei de subscriere, opţiunile sunt irevocabile, se mai precizează în comunicatul MF. Titlurile de pot fi transfete şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.
Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul întregului an, iar în fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni. Perioadele de maturitate vor fi stabilite în funcţie de interesul investitorilor.