O rectificare bugetară ar urma să fie făcută până la finele lunii iulie, a anunțat, luni, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. El a spus că în următoarele zile se va întâlni cu primarii, nemulțumiți că le-au fost reduse bugetele pentru investiții.
„Anul trecut, aprimăriile au avut 700 de lei pe cap de locuitor și anul acesta sunt 1.000 de lei pe cap de locuitor, dar nu mai puțin de 2 milioane de lei pe comună. Anul trecut, s-au alocat pentru partea de cheltuieli sociale, discuție avută la începutul acestui an, 3,5 miliarde de lei. În acest an, în buget, suma este de 4,7 miliarde de lei care se duce către nivelul comunităților locale”, a susținut Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.
Ministrul Finanțelor a adăugat că veniturile comunităților locale pot fi diferite de cele din estimare, de exemplu ca urmare a unei tranzacții de anul trecut care anul acesta nu mai există.
„La rectificarea bugetară din acest an, pe care vrem să o facem în luna iulie, trebuie ca această reglare să fie făcută. Nu vor pierde primăriile pe baza acestui motiv. Este un element adus în discuție de anumite persoane care au în vedere nu știu ce… au alte motive în spate. O să invit cele patru structuri asociative, dacă nu chiar mâine sau cel târziu miercuri la o discuție legat de buget pe cheltuielile pe partea socială, ca să clarificăm, încă o dată, toate aceste lucruri și alte elemente pe care dânșii le au de adus în discuție, nu neapărat pe partea de finanțe, în general, ca să știm exact. Până la final de iunie, clarificăm, așa cum am promis la ultima noastră întâlnire la AMR, clarificăm toate aceste lucruri, pentru ca dânșii să poată demara toate proiectele pe care le au”, a precizat Teodorovici.

Bugetul pe 2019 a fost întârziat cu câteva luni, fiind promulgat de Klaus Iohannis în 15 martie. Anul trecut, prima rectificare bugetară a fost făcută la începutul lunii august.

Articolul precedentReuters: Proiectele României privind gazele din Marea Neagră atârnă de un fir de aţă
Articolul următorFinanţele se împrumută din nou de la populaţie, patru emisiuni de titluri sunt lansate marţi