Costin Iordache va fi noul director general interimar al TAROM începând cu data de 9 ianuarie 2024. El îl va înlocui pe Bogdan Popescu, care a demisionat la finele lui decembrie 2023.
„Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a decis vineri, 5 ianuarie 2024, numirea domnului Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, cât şi al programului Leadership Excellence, din cadrul Universităţii Berlin. Domnul Iordache are o experienţă de peste 18 de ani în companii de renume naţional şi internaţional, precum ABN Amro Bank, Romtelecom sau Telekom Group”, potrivit unui comunicat al operatorului aerian naţional.
Astfel, membrii Consiliului au apreciat în luarea deciziei atât contribuţia directă a lui Costin Iordache la stabilizarea activităţii TAROM pe durata mandatului său anterior de director general (ianuarie – octombrie 2023), cât şi modul în care acesta a făcut echipă în calitate de director financiar în noua structură de top management a TAROM.
Conform sursei citate, anterior, alături de directorul comercial şi cel general, Costin Iordache „a reuşit să conducă compania într-o fază importantă a planului de restructurare, obiectiv principal pe care mandatul actual continuă să îl vizeze, urmând derularea următoarelor etape, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activităţile companiei”.
Totodată, CA al TAROM a luat în calcul asigurarea continuităţii activităţii companiei şi a planului de restructurare asumat de management.
„Mandatul domnului Costin Iordache debutează efectiv din prima zi în care Bogdan Popescu, fost director general TAROM, îşi încheie activitatea în companie. Astfel, toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a Consiliului de Administraţie al TAROM şi a statului român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de acţionar al TAROM”, se mai precizează în document.
Obiectivul principal al echipei de management rămâne „implementarea planului de restructurare ce va conduce la revitalizarea companiei şi transformarea ei într-o organizaţie profitabilă şi modernă, inclusiv acelor etape ce presupun anterior aprobări din partea forurilor externe”.
Fostul director general al TAROM Bogdan Popescu a demisionat la sfârşitul lunii decembrie 2023, cu două luni înainte de expirarea mandatului său de cinci luni.
Într-un mesaj adresat angajaţilor companiei, Bogdan Popescu le-a transmis, pe 29 decembrie, că TAROM a concluzionat negocierile pentru achiziţionarea a două aeronave noi Boeing 737 Max, la mijlocul lunii decembrie, iar managementul a semnat pe 28 decembrie Scrisorile de Intenţie pentru încheierea viitoarelor contracte de leasing, astfel încât, prin securizarea celor două aeronave, toate condiţiile solicitate de Comisia Europeană pentru aprobarea ajutorului de stat pentru restructurare au fost îndeplinite.
„Astăzi este ultima zi lucrătoare a anului 2023, un bun prilej de bilanţ, dar şi de revizuire a planurilor pentru viitor. La mijlocul lunii decembrie 2023, TAROM a concluzionat negocierile pentru achiziţionarea a două aeronave noi Boeing 737 Max, fiind agreate Scrisorile de Intenţie pentru semnarea viitoarelor contracte de leasing cu vânzătorul aeronavelor. Pe data de 14 decembrie, Consiliul de Administraţie a validat scrisorile şi le-a transmis Adunării Generale a Acţionarilor care, la rândul ei, a aprobat în data de 20 decembrie semnarea acestora de către management. Ieri, 28 decembrie 2023, scrisorile au fost semnate, fapt care înscrie compania TAROM ferm pe traiectoria restructurării şi modernizării. Prin securizarea celor două aeronave, care va fi formalizată prin contractele de leasing în următoarele 6-8 săptămâni, toate condiţiile solicitate de Comisia Europeană pentru aprobarea ajutorului de stat pentru restructurare vor fi fost îndeplinite. De altfel, Comisia a fost informată despre concluzionarea discuţiilor privind cele două aeronave şi, implicit, despre securizarea aportului de capital propriu al TAROM, ca parte a planului de restructurare. De asemenea, au fost clarificate ultimele întrebări ale Comisiei cu privire la planul de redresare, varianta actualizată a acestuia fiind trimisă la Bruxelles prin intermediul Ministerului Transporturilor şi al Consiliului Concurenţei”, se spune în mesajul directorului.
Acesta a adăugat că „nu mai există niciun obstacol în aprobarea de către Comisie a ajutorului de stat pentru restructurare, cel mai probabil în trimestrul I al anului viitor, odată acest ajutor aprobat fiind exclusiv la latitudinea Guvernului României deblocarea sumelor corespunzătoare şi implementarea efectivă a planului agreat”.
Sursa: Realitatea Financiara