Comisia Europeană a prezentat Consiliului propuneri de decizii de acordare de sprijin financiar în valoare de 81,4 miliarde de euro din cadrul Instrumentului SURE pentru 15 state membre. Potrivit acestei scheme, România ar urma să beneficieze de 4 miliarde de lei, a doua cea mai mare repartiție din zona Europei Centrale și de Est, după Polonia, potrivit unui comunicat al reprezentanței în România a Comisiei Europene .

Pe lista celor 15 țări, cele mai mari repartiții sunt destinate țărilor care au avut cel mai mult de suferit de pe urma pandemiei: Italia, cu 27,4 miliarde de euro, Spania, cu 21,3 miliarde de euro și Belgia, cu 7,8 miliarde de euro.

Între statele din regiune, Polonia are cea mai mare repartiție, de 11, 2 miliarde de euro, urmată de România, cu 4 miliarde. Grecia ar urma să primească 2,7 miliarde de euro, Cehia 2 miliarde, Slovenia 1,1 miliarde, Croația 1 miliard, Slovacia 631 de milioane euro, iar Bulgaria 511 milioane de euro, potrivit Comisiei Europene.

Portugalia și Ungaria au prezentat și ele cereri oficiale care sunt în curs de evaluare și este de așteptat ca un răspuns din partea Comisiei Europene să vină în scurt timp. Și alte state membre UE care nu au introdus încă cereri oficiale mai au încă posibilitatea de a face acest lucru.

Odată ce Consiliul a aprobat aceste propuneri, sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre.

Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți.

Instrumentul SURE este un element esențial al strategiei cuprinzătoare elaborate de UE pentru protejarea cetățenilor și atenuarea consecințelor socioeconomice foarte grave ale pandemiei de coronavirus. Acesta este una dintre cele trei plase de siguranță convenite de Consiliul European pentru a proteja lucrătorii, întreprinderile și țările.

 

Articolul precedentStudiu: Aproape 60% din laptele consumat în România este importat
Articolul următorMăsuri pentru noul an școlar, anunțate de Ludovic Orban. Guvernul alocă 175 de milioane de euro pentru începerea școlii