Liderul PNL, Ludovic Orban, care a declarat, sâmbătă, că nu i se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit, a stârnit o furtună în sectorul care aduce o contribuție importantă în PIB.

 

Patronii din domeniul IT i-au răspuns luni lui Ludovic Orban: IT-ul aduce acum aprox 6% din PIB, dar are potențial să ajungă la 10% în 5 ani. Cei 100 de mii de angajați din sector ar putea pleca rapid să acopere deficitul de personal din alte țări UE.

Asociația spune că facilitățile fiscale mențin industria IT românească competitivă în cursa cu alte țări care oferă programatorilor impozit 0 pe venit și că deficitul de muncă din IT în UE este foarte mare, încât eliminarea facilităților fiscale în România ar duce la un exod masiv de specialiști.

„Facilitățile fiscale au făcut și mențin industria IT românească competitivă, într-o cursă cu alte țări care oferă programatorilor impozit pe venit 0, precum Ucraina, Polonia sau Belarus. Deficitul de forță de muncă din IT la nivelul UE este atât de mare, încât, o astfel de măsură ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiștilor din țară, deci un impact economic major”, au precizat, la solicitarea HotNews.ro, oficialii Asociației patronale a industriei de software și servicii (ANIS).

Cifra de afaceri a industriei IT este estimată pentru 2019 este de peste 5 miliarde euro, aproape 6% contribuție la PIB.

– Din 2013 până astăzi, dimensiunea pieței s-a dublat, iar din 2003 a crescut de cinci ori (de la 1 mld Euro – la 5 mld Euro)

– Contribuția în PIB a industriei a evoluat de la 0.5% în 2003 la aproape 6% astăzi.

– Sunt 100.000 de specialiști a căror contribuție însumează o pondere de aprox 6% în PIB-ul României.

– Nevoia anuală de specialiști este de 14.000 de oameni pe an, dublă față de numărul absolvenților din domeniu

– IT-ul aduce acum aprox 6% din PIB, dar are potential sa ajunga la 10% în 5 ani.

Articolul precedentChina contraatacă dur în războiul taxelor cu SUA. Efectele ajung în România
Articolul următorInvestitorii de la București, explozie de optimism după cotitura din 26-27 mai