Zona euro se confruntă cu o deteriorare persistentă a cererii externe iar Banca Centrală Europeană (BCE) este gata să amâne şi mai mult momentul în care va decide prima majorare a ratei dobânzilor, dacă va fi necesar, a declarat miercuri preşedintele BCE, Mario Draghi, transmite Reuters.
„Aşa cum am spus la reuniunea noastră din martie, ne vom asigura că politica monetară va continua să acompanieze economia prin ajustarea indiciilor noastre cu privire la direcţia viitoare a dobânzilor pentru a reflecta noile perspective de inflaţie” a declarat Mario Dra într-o conferinţă organizată la Frankfurt.
La începutul acestei luni, consiliul guvernatorilor BCE a anunţat că va furniza noi facilităţi de lichiditate pe termen lung băncilor din zona euro şi de asemenea a amânat cu un an, pentru 2020, momentul când va începe să majoreze dobânda de referinţă, în condiţiile încetinirii ritmului de creştere şi inflaţiei.
Cu toate acestea, BCE consideră că riscul de recesiune este scăzut, iar Mario Draghi a subliniat miercuri că o încetinire temporară a economiei zonei euro nu înseamnă în mod neapărat o recesiune importantă. „În timp celor patru cicluri economice prin care a trecut zona euro începând din 1970, au fost 50 de încetiniri temporare (soft patches) – definite drept două trimestre consecutive de încetinire a ritului de creştere – şi patru recesiuni. În realitate, zona euro a cunoscut o situaţie similară în 2016, când economia a trecut de asemenea printr-o încetinire temporară declanşată de contracţia comerţului mondial. Atunci, soliditatea economiei interne a fost în măsură să protejeze revenirea de incertitudinile externe”, a spus Draghi.
Preşedintele BCE a subliniat că instituţia pe care o conduce nu duce lipsă de instrumente şi va adopta toate acţiunile de politică monetară pe care le consideră necesare pentru a-şi îndeplini obiectivele.