Președintele Donald Trump și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au redus mult riscurile declanșării unui conflict comercial între două dintre marile puteri ale economiei globale, anunțând miercuri după trei ore de discuții la Casa Albă că se vor abține la impunerea de noi tarife vamale și că vor continua negocierile pentru liberalizarea comerțului bilateral.
La conferința de presă comună cei doi lideri au spus că au convenit să înceapă discuții despre eliminarea taxelor și subvențiilor care afectează relația transatlantică și să rezolve diferendul tarifelor produselor de oțel și aluminiu impuse de administrația Trump la începutul acestui an și măsurile similare luate ca răspuns de către Uniunea Europeană.
Pachetul de măsuri anunțat de Trump și Juncker constă în creșterea cantităților de gaze naturale lichefiate (GNL) importate din SUA și demararea unui „dialog pentru a reduce diferențele privind standardele de reglementare dintre cele două economii”, a spus președintele american. Cele două părți au sugerat, de asemenea, că se vor abține de la impunerea de noi taxe vamale – un indiciu pentru amenințările lui Trump de a crește taxele pentru autoturismele importate.
În timp ce cele două părți au afirmat că ajungerea la un acord este condiționată de negocierea cu bună-credință, nu a fost stabilit un program pentru a finalizarea discuțiilor, ceea ce înseamnă că ceea ce constituie un armistițiu temporar ar putea deveni unul permanent – sau un eșec dacă o parte o acuză pe cealaltă de tărăgănarea negocierilor. Pentru a încheia o înțelegere, UE se va confrunta, de asemenea, cu sarcina dificilă de a se ajunge la un consens între toți cei 28 de membri, inclusiv Franța și Germania, care au adesea interese comerciale divergente.
Prin intermediul acordului, administrația Trump încearcă să reducă barierele comerciale pentru reducerea deficitului comercial american în relația cu UE, care anul trecut s-a ridicat la 152 miliarde dolari, în timp ce omologii europeni vor să pună capăt amenințărilor repetate ale impunerii unor noi tarife vamale și luarea și altor măsuri de restricționare a accesului pe piața din S.U.A.
Principalele declarații de la conferința de presă comună:
- TRUMP: Am convenit sa lucrăm împreună pentru tarife zero la bunurile industriale non-auto.
- TRUMP: UE va crește achizițiile de soia din SUA
- TRUMP: S-au făcut eforturi pentru consolidarea cooperării strategice în domeniul energiei
- TRUMP: Vom începe discuții pentru reducerea obstacolelor birocratice din comerțul bilateral.
- TRUMP: Vom lucra împreună pentru a reforma Organizația Mondială a Comerțului.
- TRUMP: Vom conlucra în spiritul prezentei înțelegeri pe parcursul discuțiilor.
- TRUMP: Vom rezolva problemele legate de oțel și produse din aluminiu
Juncker repetă destul de mult din ceea ce a spus Trump:
- JUNCKER: Sunt fericit că am ajuns la prezentul acord de astăzi
- JUNCKER: Atât timp cât discuțiile vor continua ne vom abține de la impunerea de noi tarife vamale
- JUNCKER: Statele Unite ale Americii au convenit asupra noilor tarife în timpul negocierilor
- JUNCKER: Suntem de acord că există la nivel global o supracapacitate de producție a oțelului.
- JUNCKER: Suntem de acord că există foarte multe subvenții ilegale
- JUNCKER: Suntem de acord cu restricționarea transferurilor de înaltă tehnologie.
Comments are closed.