Pe 9 mai Ministrul Energiei urmează să semneze Acordul Investitorilor pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu China General Nuclear Power Corporation (CGN). În acest context, portalul specializat NewsEnergy.ro a realizat o analiză privind efieneţa acestei asocieri şi potenţialele efecte asupra pieţei autohtone de energie. 

Prima remarcă a analizei vizează costurile finale ale proiectului, China fiind recunoscută pentru finanțarea scumpă pe care o acordă. De altfel, Ministerul Energiei a propus recent introducerea unor subvenții directe în facturile de energie ale românilor de peste 2 miliarde de euro doar pentru acest proiect, pentru a compensa diferența între costurile și veniturile obținute din vânzarea energiei.

Tocmai din această perspectivă, proiectul s-ar putea dovedi prea costisitor pentru o țară săracă precum România, în care consumatorii oricum plătesc foarte mult pentru energia din surse regenerabilele. În plus, analiza vorbeşte şi despre continuarea procesului de decapitalizare a companiilor enegetice ale statului, pe care chiar acesta le lasă fără resurse de investiţii, prin dividende speciale și plafonări ale tarifelor.

Puteţi citi analiza privind viitorul reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă AICI.

 

Articolul precedentGermania, Franţa ṣi Italia controlează cele mai multe întreprinderi din România
Articolul următorEconomia euro îşi reduce tot mai mult turaţia, cifrele sunt îngrijorătoare