Căderea bursei de la București de miercuri 19 decembrie, cea mai mare din istorie din cauze ce țin de piața internă, a intrat în vizorul ASF.

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a declanșat o anchetă cu privire la prăbușirea bursei de la București de miercuri, după anunțul ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici, cu privire la majorările de taxe și impozite.

ASF a anunțat vineri că a început o analiză a tranzacțiilor derulate în data de 19 decembrie 2018 pe piața reglementată administrată de BVB „cu privire la posibilitatea existenței unor elemente care intră sub incidența abuzului pe piață, prevăzut de Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață”.

În situația în care, în urma analizelor efectuate, sunt constatate nerespectări ale prevederilor legale incidente, Autoritatea spune că va adopta măsuri care pot fi făcute publice, în funcție de caracterul acestora.

Ori de câte ori rezultatul analizelor efectuate s-a concretizat în măsuri de autoritate, care potrivit caracterului acestora se înscriau în categoria informațiilor publice, acestea au fost aduse la cunoștința publicului.

Cea mai mare coaliție de investitori români și străini (CDR) a cerut ASF încă de miercuri să investigheze toate tranzacţiile zilei de la Bursa din București.

Zi neagră la Bursă, scădere istorică din cauza măsurilor anunţate de Guvern

Miercuri a fost una dintre cele mai negre zile din istoria Bursei de Valori Bucureşti, pe fondul incertitudinii investitorilor privind intenţia Guvernului de a introduce o serie de măsuri fiscale ce ar afecta băncile, precum şi sectoarele energetic şi telecom.

Cele mai mari scăderi erau consemnate la Banca Transilvania (-19,91% ), BRD-GSG (-16,62%) şi TMK Artrom (-15%). Potrivit analiştilor, Bursa a pierdut, într-o singură zi, toată creşterea acumulată de la începutul anului.

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere puternică pe toţi indicii bursieri şedinţa de miercuri, deprecierile variind între 5,69% pe indicele BET-FI al SIF-urilor şi 11,52% pe indicele ROTX (Romanian Traded Index).

Valoarea cea mai mare a tranzacţiilor a fost înregistrată în cazul acţiunilor Banca Transilvania, de 169,8 milioane lei, BRD-GSG, de 54,485 milioane lei şi OMV Petrom, de 32,456 milioane lei.

Articolul precedentRomânii au luat cu asalt „Rabla pentru electrocasnice”. LISTA celor 19.000 acceptați în program
Articolul următorAdevărul nespus despre plafonarea prețului la gaze. Vor câștiga rușii și ungurii