
Lista numirilor controversate făcute de premierul Ilie Bolojan continuă. După Dragoș Anastasiu, Ionuț Moșteanu sau Raluca Rogoz, șeful Guvernului îl promovează acum pe Marius‑Viorel Poșa la Ministerul Energiei, deși acesta a condus o companie din domeniu ajunsă în faliment.
Premierul Ilie Bolojan l-a numit secretar de stat la Ministerul Energiei pe Marius‑Viorel Poșa, fost șef și acționar al furnizorului EVA Energy – companie intrată în insolvență și apoi în faliment, cu datorii de zeci de milioane de lei către companii și instituții ale statului, potrivit Ziare.com.
Poșa a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, printr-o decizie a prim-ministrului Ilie Bolojan publicată vineri în Monitorul Oficial.
Numirea ridică semne de întrebare, în condițiile în care Poșa a făcut parte din conducerea unei firme care a lăsat în urmă pierderi masive. Profit.ro amintește că EVA Energy a intrat în insolvență în 2017, iar Poșa a continuat să ocupe funcții de management chiar și după declanșarea procedurilor.
În prezent, noul secretar de stat este și președinte provizoriu al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului, poziție în care fusese numit încă din 2025.
Numirea lui Poșa într-o funcție-cheie din Ministerul Energiei reaprinde discuțiile despre criteriile după care premierul Bolojan își selectează oamenii în posturi strategice. De altfel, șeful guvernului a precizat, ăn plin scandal legat de CV-ul fostului ministru USR al Apărării, Dragoș Moșteanu, că a încercat să „nu lucreze cu CV-uri, cu diplome (…), ci cu miniştri în funcţie”.


















